Constantin: Vrem să plătim în avans despăgubirile pentru fermieri, până în decembrie. Află câţi bani vor primi agricultorii!

constantin_14iulieAutoritățile intenționează să plătească în avans, respectiv în lunile noiembrie sau decembrie 2015, despăgubirile pentru pagubele suferite de fermieri din cauza secetei, iar sprijinul nu va fi mai mare de 400 de lei pe hectar, la culturile de bază, a anunțat, miercuri, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

„Am convenit următorul lucru: în conformitate cu regulamentul european, putem să plătim despăgubiri pentru pierderea de venit pe care au înregistrat-o în anul agricol 2015 față de media ultimilor 3 ani, 2012, 2013, 2014. Ca să vedem pierderea, desigur ar trebui în mod normal să așteptăm bilanțul. Nu putem să așteptăm până atunci și vrem să notificăm Comisia Europeană să plătim în avans, încă din anul 2015, adică până la sfârșitul acestui an, undeva în luna noiembrie sau decembrie.

Valoarea va fi stabilită în urma unor calcule pe care le prezentăm Comisiei Europene, dar sprijinul nu va fi mai mare de 400 de lei pe hectar, dacă vorbim de culturile de bază, și aici mă refer la porumb și floarea soarelui, care au fost afectate. Dacă vorbim de cartof sau de sfecla de zahăr, sau de legume, despăgubirile ar trebui să fie ceva mai mari’, a afirmat Daniel Constantin, după întâlnirea cu liderii asociațiilor și federațiilor reprezentative din sectorul agricol și de creștere a animalelor.

Potrivit acestuia, despăgubirile vor fi acordate pe două categorii — persoane fizice și persoane juridice.

‘Persoanele juridice vor primi un avans în acest an, care nu va fi mai mare de 300 de lei la hectar, sau în conformitate cu valoarea care a fost stabilită de către comisiile locale, cu o mențiune: trebuie să fie asigurați. Dacă nu sunt asigurați, primesc jumătate din valoarea acestui sprijin ca și despăgubire.

La persoanele fizice, având în vedere că majoritatea nu sunt asigurați, probabil că avansul din acest an va fi nu mai mult de 200 de lei sau în conformitate cu pierderea pe care au înregistrat-o comisiile județene care au făcut această centralizare’, a mai spus ministrul Agriculturii.

Oficialul a menționat, totodată, că săptămâna viitoare vor fi disponibile toate datele concrete din piață, cu privire la valoarea pierderilor iar sprijinul poate ajunge până la 80%.

‘În legătură cu valoarea pierderilor, săptămâna viitoare vom avea toate estimările din piață, de fapt vom avea datele concrete, pe baza cărora vom transmite solicitarea către Comisia Europeană.

Sprijinul poate ajunge la 80 la sută în conformitate cu Directiva Europeană, din pierderea pe care au stabilit-o, dar e de 80 la sută sau 60 la sută, în conformitate cu bugetul fiecărui stat membru. Mai e un lucru important. În partea de cash — flow, Comisia Europeană a venit cu propunerea ca fiecare stat membru să poată să plătească în avans până la 70 la sută din 16 octombrie, față de 50 la sută, cât era până acum.

Sigur că e o măsură bună, toți miniștrii au spus un lucru: nu terminăm în niciun stat membru controalele pe teren. A fost un an mai special anul acesta, 2015, chiar și în România: o legislație nouă, o politică agricolă comună nouă, car s-au implementat destul de dificil. Ca atare, niciun stat nu este pregătit să plătească, chiar dacă avem această facilitate, nici măcar 50 la sută, dar 70 la sută, și atunci am solicitat o derogare’, a precizat ministrul.

Acesta a înaintat o scrisoare către comisarul Phil Hogan (comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală n.r.), în care menționează că se dorește ca plata să aibă loc după finalizarea controalelor administrative, fără să se mai aștepte controalele pe teren.

‘Dacă această solicitare va fi acceptată de către Comisie, atunci vrem să plătim mai mult de 50 la sută. Nu garantez 70 la sută, pentru că efortul ar fi uriaș. 70 la sută în avans ar însemna un miliard 119 milioane de euro. Bani pe care îi plătim întâi de la bugetul de stat, după aceea îi returnează Comisia în două luni de zile.

A fost o propunere interesantă astăzi, respectiv cei care au suferit pierderi din cauza secetei să primească 70 la sută, iar ceilalți 50 la sută, astfel încât să putem să folosim un buget pe care l-am găsit undeva la 850 milioane de euro disponibil în momentul de față. Nu cred că pierderile ajung chiar la două miliarde de euro’, a mai spus Daniel Constantin. (Sursa: AGERPRES)

 

You might also like More from author

Comments are closed.