Constantin: România va primi până la mijlocul lunii aprilie scrisoarea de conformitate de la CE pentru deschiderea PNDR 2014-2020

oficial_hogan_constantinRomânia va primi, până la mijlocul lunii aprilie, scrisoarea de conformitate de la Comisia Europeană pentru deschiderea PNDR 2014-2020, iar până la începutul lunii mai autoritățile vor putea lansa toate măsurile din program, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la finalul întâlnirii cu comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan.

‘Am discutat despre calendarul aprobării noului program și elementul de noutate este acela că, în cel mult două săptămâni, până la jumătatea lunii aprilie, România va primi scrisoarea de conformitate care va certifica faptul că toate negocierile sunt închise și elementele au fost agreate între cele două părți. Dacă la jumătatea lunii aprilie vom avea scrisoarea de conformitate pe urmă putem să lansăm ghidurile pe toate măsurile și nu trebuie să mai așteptăm acordul final pentru întregul program. Cred că la sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai, vom fi în măsură să le lansăm pe toate, dar ordinea în care le vom lansa va fi supusă unei analize în comitetul de monitorizare de unde fac parte toți partenerii sociali. Știu că este o așteptare foarte mare pentru toate măsurile, dar noi vom încerca să răspundem acestor așteptări’, a spus Constantin.

Ministrul Agriculturii a anunțat că din 25 martie se vor primi deja primele proiecte pe două măsuri pentru care s-au încheiat deja negocierile cu Comisia Europeană, respectiv investițiile în ferme și tinerii fermieri.

‘L-am anunțat pe comisar (comisarul european pentru Agricultură — n.r.) că România a luat decizia ca, pe răspunderea proprie, din 25 martie, să primească deja primele proiecte pe două măsuri pentru care s-au încheiat deja negocierile cu Comisia Europeană. Avem în aceste fel acordul verbal al Comisiei. Este vorba de măsura de investiții în ferme și măsura pentru tinerii fermieri’, a adăugat șeful MADR.

Întrebat despre cauzele întârzierilor în ceea ce privește aprobarea PNDR 2014-2020 pentru România, Phil Hogan a spus că multe state se află în această situație, inclusiv țara sa, Irlanda.

‘Foarte multe programe naționale au venit în același timp și toate trebuie aprobate, dar deocamdată doar 10 state au primit aprobarea. Statele membre au primit observații și la rândul lor au cerut clarificări pe anumite aspecte. Banii din program nu vor fi pierduți pentru că reglementarea CE spune că dacă nu primesc aprobarea până în decembrie banii se transferă pe anul următor și nu se pierd. De asemenea, sunt foarte multe consultări cu DG mediu, DG Schimbări Climatice, DG Dezvoltare regională dar și aspecte financiare pentru a putea verifica dacă banii sunt cheltuiți în mod corect. Deci foarte multe țări, inclusiv țara de unde provin eu, Irlanda, se află în situația României’, a spus Phil Hogan.

România are alocată, prin PNDR 2014 — 2020, o sumă totală de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite României, iar 1,347 miliarde de euro reprezintă contribuția națională. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.