Constantin: Producătorii care etichetează fraudulos cu termenul ecologic sau biologic vor fi dur sancţionaţi

danielconstantin28Producătorii care etichetează fraudulos cu termenul ecologic sau biologic produsele vor fi dur sancţionaţi pentru că autorităţile vor să ofere siguranţă celui care consumă, dar şi celui care produce, a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

„Măsura luată ieri de executiv vine să întărească sancţiunile pe care le acordăm celor care folosesc în mod fraudulos termenul de ecologic sau biologic sau prescurtările „bio” sau „eco”. Cred că trebuie sancţionaţi dur cei care vor sa fraudeze. Este un lucru bun pentru că agricultura eco si produsele bio, care se obţin în România, trebuie protejate din ce în ce mai mult. Există un potenţial uriaş pe această zonă şi noi nu facem decât să protejam şi să punem în valoare acest potenţial dar să oferim şi siguranţa consumatorului şi a celui care produce pentru că produsele certificate eco se obţin mult mai greu”, a spus Constantin.

Întrebat dacă pe această piaţă au demarat o serie de controale pentru că s-au înregistrat nereguli, şeful MADR a precizat că sunt doar cele necesare care atestă calitatea produselor. Nu există acum probleme, dar au fost în trecut când au fost cazuri cu produse etichetate bio sau şi s-a dovedit că nu erau eco. Cred că trebuie sancţionaţi dur cei care vor să fraudeze. Facem toate controalele necesare”, a spus Constantin.

Conform unei hotărâri adoptate, miercuri, de Guvern, comercializarea produselor etichetate în mod fraudulos cu inscripţii care conţin denumirea „bio” sau „eco” va fi sancţionată nu doar prin amenzi, ci ar putea atrage şi oprirea temporară de la comercializare a produselor în cauză.

„Operatorilor care folosesc fraudulos termenii: „ecologic”, „biologic”, „organic” sau abrevierile acestora, precum „bio”, „eco”, drept mărci comerciale sau practici de utilizare în producţia, procesarea, ambalarea, transportul, depozitarea şi distribuţia produselor, inclusiv pe eticheta produsului, pe materialele publicitare şi pe documentele comerciale, care pot induce în eroare consumatorul şi care nu sunt obţinute în conformitate cu regulile de producţie ecologică li se va aplica, pe lângă amenda contravenţională, şi o sancţiune contravenţională complementară, de oprire temporară de la comercializare a produselor în cauză, conform prevederilor art.91 alin.(2) al Regulamentului (CE) 889/2008″, a informat Guvernul.

Sancţiunile au fost stabilite în vederea respectării prevederilor Regulamentului (CE) 834/2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.