Constantin (MADR): Suntem la un grad de contractare de 91% pe PNDR

constantinagrfs

Programul Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) a ajuns la un grad de contractare de 91%, iar după ce vor fi semnate ultimele contracte se va ajunge la un grad de contractare de 108%, a declarat, luni, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-o conferință de presă.

‘Astăzi suntem la un grad de contractare de 91%, iar după ce vom semna toate contractele pe parcursul lunilor decembrie și ianuarie vom ajunge la un grad de contractare de 108% ceea ce ne creează premisa ca PNDR 2007-2013 să fie primul program în România care să aibă un grad de absorbție cât mai apropiat de 100%. Eu sper chiar de 100%’, a declarat Daniel Constantin.

Potrivit datelor prezentate de ministrul Agriculturii, rata de absorbție a PNDR 2007-2013 este de 67%, iar plățile către beneficiari se ridică la 5,871 miliarde euro.

‘Marcăm sfârșitul PNDR 2007-2013 dar și începutul Programului 2014-2014. Marcăm acest sfârșit prin faptul că astăzi începe semnarea ultimelor contracte pe care le avem cu fondurile disponibile 2007-2013, urmând ca după aceea în 2014 și 2015 să implementăm, să atragem aceste fonduri’, a spus Daniel Constantin.Luni, la Ministrul Agriculturii a avut loc o ceremonie de semnare a ultimelor contracte din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 — 2013, eveniment la care a participat și premierul Victor Ponta.

Potrivit ministrului de resort, PNDR este singurul program care până acum nu a avut niciun euro dezangajat.

PNDR 2007 — 2013 este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investițiile private și publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală prin PNDR este de 9,67 miliarde de euro, pentru perioada 2007 — 2013, bani europeni care trebuie contractați până la finele acestui an, dar pot fi plătiți până în 2015.

Programul de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru România dispune de o alocare financiară UE din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală de 8,0156 miliarde de euro. ( Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.