Constantin: este pentru prima data când avem o măsură care stimulează comasarea terenurilor

bunMinistrul Daniel Constantin a precizat pentru AGRO TV, că noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală include măsuri care sprijină comas area terenurilor.

“Acestea au fost propuse după ce s-a constat că peste 800.000 de fermieri înregistraţi la APIA au între 1-5 hectare aşa că am introdus o plată redistributive pe care o folosim cum ne permite “, a declarant ministrul Agriculturii.

Ulterior va fi introdusă şi o măsură care va prevedea că fermierii care au peste 60 de ani, deţin teren între 1 şi 5 hectare, şi arendează terenul pentru comas are vor beneficia de o plată ca şi cum ar efectua lucrări pe acest pământ.

“Cele două măsuri vor conduce şi la scăderea mediei de vârstă a agricultorilor şi la comas area terenurilor”, a precizat Daniel Constantin, în cadrul Jurnalului de agricultură.

You might also like More from author

Comments are closed.