Conferință despre proiectele Bio din România, la București

 

iliassss

Asociația Română de Biomasă și Biogaz (ARBIO) va organiza mâine 15 mai 2013, de la orele 11:00, la Hotel Royal o conferintă despre proiectele „Bio” din România.
Potrivit organizatorilor conferintei investițiile Bio sunt strâns legate de prosperitatea viitoare a României având următoarele avantaje:
– Creează zeci de noi locuri de muncă durabile, implicând zeci de profesii în activitățile industriei pe o perioadă de cel puțin 25 de ani
– Curăță mediul înconjurător, protejându-l împotriva poluării, eliminând în multe cazuri problemele existente
– Reduce costurile pentru energia termică pentru cetățeni, de la 30% până la 50%
– Crește competitivitatea companiilor românești pe termen lung și le permite să angajeze mai mult personal și să aibă profituri mai mari
– Reprezintă baza pentru “agricultura Bio”, astfel există în fiecare județ o sursă de îngrășământ organic
– Utilizează terenuri agricole neproductive, fără a fi blocate terenurile cu productivitate înaltă
-Oferă independență energetică la nivel local și o sursă stabilă de energie Sistemului Energetic Național

Rezolvă zeci de diferite probleme și îmbunătățește viața cetățenilor fără investiții majore din partea statului
– Mai mult de jumătate din buget rămâne în mâinile românilor, mai puțin de jumătate din investiție este plătită pentru importuri
– Atrage investiții străine directe în România și crește sustenabil economia
– Adaugă o creștere stabilă Produsului Intern Brut
– Crește cunoștințele științifice în ceea ce privește industria Bio, împreună cu comunitatea academică din România
Ilias Papageorgiadis, Președintele Asociației ARBIO, declară: “Investiţiile în sectorul Bio sunt viitorul. Nu numai că reprezintă o investitie fezabilă, dar, în acelaşi timp protejează mediul înconjurător, crează mii de locuri de muncă în toate județele României, micșorează costurile pentru energia termică, implică zeci de profesii diferite, îmbunătățește considerabil nivelul de trai al cetățenilor, promovează ştiinţa şi sprijină economia naţională. Investiţiile bio sunt foarte bune mijloace pentru a realiza energie durabilă si independență energetică la nivel local.”

You might also like More from author

Comments are closed.