CONCURS DE INOVARE ÎN DOMENIUL PRODUSELOR AGROALIMENTARE, LA SUCEAVA

Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității ‘Ștefan cel Mare’ din Suceava organizează faza națională a concursului de inovare în domeniul produselor alimentare ‘Ecotrophelia’. Cea de-a VI-a ediție a competiției se va desfășura în perioada 2-4 iulie 2017 și se adresează studenților. Participanții sunt provocați să creeze produse alimentare inovative pentru consumul uman.

Deschiderea oficială a concursului a avut loc pe 3 iulie 2017, începând cu ora 9.00, în aula din corpul E al USV. Pentru ediția din acest an s-au înscris 15 echipe de la următoarele universități: Universitatea ‘Ștefan cel Mare’ din Suceava, Universitatea ‘Dunărea de Jos’ din Galați, Universitatea ‘Valahia’ din Târgoviște, Universitatea din Oradea, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara.

Juriul concursului este format din specialiști din industria alimentară agreați de ASIAR. De altfel, ‘Ecotrophelia’ se desfășoară sub egida egida Asociației Specialiștilor de Industrie Alimentară din România (ASIAR).

Marii câștigători ai competiției naționale vor reprezenta România la faza internațională, care va avea loc în perioada 21-22 noiembrie 2017, la Londra, în Marea Britanie.

You might also like More from author

Leave A Reply

Your email address will not be published.