Cod galben de viituri pe râurile din nouă județe din Moldova

inundatiedd

Hidrologii au emis, joi, o atenționare cod galben de viituri pe nouă bazine hidrografice din zona Moldovei, unde se vor înregistra creșteri de debite și niveluri pe râuri.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, în intervalul 6 iunie, ora 20.00 – 8 iunie, ora 10.00, se instituie Cod Galben pe râurile mici din bazinele hidrografice: Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş (judeţele Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Suşiţa, Putna, Râmnicu Sărat (judeţul Vrancea), Bârlad (judeţele Vaslui şi Galaţi), Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi) şi pe afluenţii Prutului inferior din judeţele Vaslui şi Galaţi, se vor semnala scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie.

Din cauza gradului de instabilitate accentuat, cu precipitații sub formă de aversă și caracter torențial, aceste fenomene se pot produce izolat și în alte bazine hidrografice mici din zonele de deal și munte din nord-vestul, sudul și centrul țării.

Tot joi, meteorologii au emis o avertizare cod galben de furtună pentru 15 judeţe din jumătatea de est a ţării, unde începând de joi, ora 18.00, până vineri, la ora 22.00, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, vânt puternic şi căderi de grindină. Această avertizare a fost emisă pentru judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Tulcea, Brăila, Buzău, Prahova, Braşov, Covasna şi Harghita.(Sursa: amosnews.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.