Cluj: Prima ediție a Festivalului Tradițiilor Păstorești, la Expo Transilvania, în perioada 19-20 iulie

afis 2-1Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu  Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizează Festivalul Tradițiilor Păstorești,  la Expo Transilvania, în zilele de 19 și 20 iulie 2014.

Astfel, programul festivalului din prima zi va cuprinde, începând cu ora 10.00, prezentarea asociațiilor crescătorilor de oi din Transilvania, a meșterilor populari și a obiectelor de artă tradițională; vernisajul unei expoziții de fotografie etnografică, ‘Păstoritul în Transilvania’—ora 11.00; o expoziție chinologică de câini ciobănești românești — ora 12.00; degustare de preparate tradiționale ciobănești la ceaun — ora 13.00; spectacolul caritabil ‘Din suflet pentru suflet’ destinat strângerii de fonduri, în ajutorul interpretei de muzică populară Anamaria German Vergu — ora 16.00 și, de la ora 20.00, cina păcurarilor.

Duminică, 20 iulie, manifestările vor debuta, la ora 10.00, cu sosirea turmei de oi și a ciobanilor de la Jucu, pentru că la ora 11.00 ciobanii vor mulge oile preparând, la fața locului și cașul de oaie. În continuare fluierașul Vasile Cătineanu, horitorii din Câmpia Transilvaniei Traian Balcău, Emil Moldovan și Grupul folcloric ‘Mărișana’, condus de Ioan Mariș vor prezenta publicului aflat în incinta Expo Transilvania momente muzicale și câteva obiceiuri tradiționale. La ora 12.00, va fi deschisă o expoziție la care vor putea fi admirate cele mai frumoase rase de oi românești, iar de la ora 13.00, ca și în ziua precedentă, va avea loc o degustare de preparate culinare ciobănești. La ora 16.00, în cadrul celei de-a doua părți a spectacolului caritabil ‘Din suflet pentru suflet’, dedicat Amamariei German Vergu, vor urca din nou pe scenă interpreții de muzică populară, acompaniați de orchestra profesionistă ‘Cununa Transilvană’ a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Invitații speciali ai evenimentului sunt Asociația Meșterilor Populari Clujeni și Asociațiile crescătorilor de oi din Transilvania, coordonatorul proiectului fiind Eugen Țepeș Stroia.

You might also like More from author

Comments are closed.