Cluj: Peste 50 de mii de vizitatori și 600 de kilograme de legume și fructe vândute, la Ziua Recoltei

merepiataAproape 200 de expozanţi, peste 50 de mii de vizitatori şi aproape 600 de tone de legume şi fructe, mii de litri de vin şi must, ulei presat la rece, miere de albine, muzică populară de calitate – acesta este bilanţul ediţiei 2014 a „Zilelor Recoltei” la Cluj-Napoca.

Potrivit unui comunicat remis de către organizatori, producătorii alfați la târg au reuşit să-şi vândă în cele trei zile ale târgului cea mai mare parte a producției din acest an. Pe lângă legume și fructe, vizitatorii au avut prilejul să cumpere ulei presat de rece, lavandă, dulceţuri tradiţionale, produse apicole, ciocolată de casă, turtă dulce, lactate şi alimente din carne de porc, precum şi prăjituri de casă. Alături de aceste produse alimentare, clujenii au putut achiziţiona şi obiecte de artizanat şi bijuterii hand-made realizate de talentaţii meşteri populari clujeni. Dar poate una dintre cele mai mari atracţii pregătite vizitatorilor târgului, fie ei mici sau mari, a fost mustăria tradiţională românească, cu teasc şi zdrobitor, aceştia putând vedea pe viu procesul de producţie al mustului.

Concret, la această ediție a Zilelor Recoltei s-au vândut peste 150 de tone de cartofi, 70 de tone de varză, 70 de tone de vinete, 150 de tone de legume (morcovi, ceapa, gogoșari, ardei, roșii, conopidă), 10 tone de struguri, dar și mii de litri de must și vin.

 

You might also like More from author

Comments are closed.