Cluj: Experiența cu bune și rele a unui fermier clujean, ca membru într-o cooperativă agricolă

Statutul de membru într-o cooperativă vine cu avantaje, dar și cu mari responsabilități. Nu este ușor să produci și să comercializezi la comun cu alți zeci de fermieri, însă, când tragi linie, îți dai seama că ai numai de câștigat, ne explică Teodor Popa, unul dintre crescătorii de bovine din Cooperativa Someș-Arieș.

La doar 26 de ani, fermierul din comuna Călărași, județul Cluj, deține un efectiv total de 30 de capete – vaci Holstein și Bălțată, dintre care 15 sunt la muls. Este de doi ani membru în cooperativă și recunoaște că ceea ce l-a covins a fost faptul că unul dintre vecinii săi face parte dintre fondatori.

„Nu îmi pare deloc rău! La vremea aceea am plătit 8.000 de lei taxa de intrare în cooperativă. Erau bani! Acum, valoarea participării mele în cooperativă este de 17.000 de lei. Adică atât este taxa la acest moment, însă nu se mai poate intra, că suntem deja 80 de membri și nu se poate valorifica mai mult lapte”, explică crescătorul de vaci de lapte. Aceasta adaugă că, „în loc să dau litrul cu 80 de bani, iau între 1,2 și 1,4 lei în funcție de calitate. Banii se plătesc o data pe lună și, dacă am nevoie, pot să cer un avans pe care îl primesc din rezerva cooperativei, fără dobândă. Banii îi țin ei apoi din plata pentru lapte”.

Pentru tânărul clujean, a fi membru de cooperativă înseamnă un succes pentru afacerea sa agricolă. Mâine dacă iese din forma asociativă, își vinde partea cu cel puțin dublu față de cât cheltuit pe taxa de intrare. Nici nu se gândește, însă, să revină pe cont propriu. „sunt mulți cei care vor acum să intre în cooperative noastră, dar nu se mai fac înscrieri momentan. Pentru cei din restul țării care se gândesc să intre într-o astfel de formă de asociere și se gândesc că taxa inițială este consistentă, le spun sincer că merită fiecare leu. Singurul lucru la care trebuie să fie atenți este în ce cooperativă se înscriu, dacă este fondată și are membri serioși, dacă există un plan pentru valorificarea producției. Cu alte cuvinte, să se uite la istoricul structurii sau al oamenilor care o formează”, este sfatul fermierului Teodor Popa. (Integral pe agrointel.ro)

You might also like More from author

1 Comment

Comments are closed.