Claudiu Frânc (FCBR): Vacile se vând şi cu 500 de lei/bucata. Fermierii vor să scape de ele

franc_claudiuPreşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc, a declarat că în această toamnă mulţi fermieri vor renunţa la vaci fiindcă, din cauza secetei, nu au cu ce le hrăni şi nu mai este rentabil să le ţină, dacă vor cumpăra mâncare pentru ele.

Preţul cu care este cumpărat laptele din ferme ajunge, în anumite cazuri, la 40-50 de bani, ceea ce este foarte puţin, a mai precizat liderul crescătorilor de bovine, care a apreciat că preţul mediu al produsului este de 80 de bani. „Există şi ferme care vând cu 1,60 de lei/litrul, dar acelea sunt foarte puţine şi sunt străine”, a mai spus acesta.

Dacă din lapte,crescătorii nu mai pot obţine profit, nici ideea de a vinde animalele pentru carne nu e una potrivită pentru ei, fiindcă kilogramul de carne, în carcasă, a coborât sub 6 lei, adică mult sub preţul de producţie. „E un preţ apropiat de cel al cărnii de porc, dar dacă un porc e bun după un an, perioada de creştere a unei vaci este cu mult mai lungă”, spune Frânc.

Astfel, din cauza lipsei de perspective, fermierii au decis să renunţe la vaci, aşa că piaţa a fost inundată de oferte de vânzare ceea ce a determinat scăderea preţurilor pentru animale. „O vacă bună se vinde şi cu 1500 de lei. Sunt şi oferte de 500 de lei. Oamenii văd că preţul cerealelor este foarte mare şi, decât să cumpere, mai bine vând animalele.Dacăau cereale, porumb în special, e mai simplu să taie vacile şi să vândă direct porumbul, fără să se mai complice „, a explicat zootehnistul.

Acesta crede că, dacă se doreşte salvarea vacilor româneşti, trebuie luate măsuri imediate, altfel sectorul riscă să intre într-o criză fără precedent.

You might also like More from author

Comments are closed.