Claudiu Frânc (FCBR): Nu cred că mai devreme de 5 iunie se poate da BUN de Plată pe vreun sector zootehnic

zootehniePreşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine, Claudiu Frânc, a recunoscut la AGRO TV că fermierii aşteaptă  rezultatul controalelor şi verificărilor  pentru a se da drumul subvenţiilor şi că, fără aceste demersuri, apare riscul ca mulţi fermieri să nu primească bani.

„Sunt fermieri care nu au documente la dosar din diferite motive, uneori şi din cauza funcţionarilor APIA care le-au spus oamenilor că nu au nevoie de anumite acte, aşa că acum sunt disperaţi să îşi completeze dosarele, ca să nu piardă subvenţiile. Sper să aibă toţi înţelepciunea să nu ia decizii până nu se termină controalele. Există mari diferenţe între judeţe. Sunt unele cu foarte mulţi fermieri, în care acum oamenii se calcă în picioare, sunt altele, care au mai puţini. Sunt judeţe ca Suceava, Clujul, Alba, care au pondere foarte mare de ferme şi în care e dezastru”, a declarat Frânc.

El a apreciat că înainte de 31 mai- 5 iunie nu se va putea vorbi despre plata subvenţiilor pentru sectorul zootehnic şi că orice altă dată anterioară se va vehicula va fi forţată, pentru a-i îmbăta cu apă rece pe creduli.

You might also like More from author

Comments are closed.