Cine este cel mai mare crescător de oi, din România

DSCN4850Compania Prod Impex Olimpia din comuna Homorod este cel mai mare crescător de ovine din România, cu o valoarea a subvenției încasată în 2014 de 193.935 de lei pentru un număr de 7.050 de ovine. Pe locul trei în acest top se situează Alexandru Pelei, din Rupea, care a încasat 130.123 de lei pentru cele 4.730 de oi pe care le deține.
În Top 20, Brașovul mai are trei crescători de oi, aceștia ocupând pozițiile 11,12 șI, respectiv, 13. Alexandru Iacobici are, potrivit datelor APIA, 3.277 de oi, Dănilă Rusu Nan – 3.211 ovine, iar Ion Toma Oprișiu figurează cu 3.100 de capete.
Dacă în anii precedenţi afacerile cu ovine generau o marjă de profit de 20-30% numai din comerţul cu carne vie, acum ciobanii luptă să îşi scoată cheltuielile. Preţul mielului aproape că s-a înjumătăţit, ajungând la 6 lei/kg în viu, preţul porumbului a crescut faţă de 2015, subvenţiile se lasă aşteptate, iar cererea pe piaţă a scăzut atât în ţară, cât şi la export.
În 2014, România ocupa locul 4 în UE la numărul de oi, cu un efectiv de peste 9,5 milioane de capete, după Turcia (31 milioane de capete), Marea Britanie (23 milioane de capete) şi Spania (16 milioane de ca­pete), conform datelor Eurostat, cele mai recente disponibile. Din cele 9,5 milioane de oi, 376.000 de capete au fost sacrificate pentru consum, din care a rezultat 5.000 de tone de carne de oaie.
Anul trecut, preţul mediu pentru un miel a fost de 200 de lei, ceea ce înseamnă că, teoretic, în fiecare primăvară un fermier cu 4.000 de oi ar trebui să încaseze venituri de 800.000 lei (în jur de 180.000 de euro), dacă găseşte cui să vândă.
„Nu e rentabilă afacerea pentru noi, dar nu mai putem scăpa de ele fiindcă nu avem piaţă de des­facere. Foarte greu îi vindem acum. Preţul s-a înjumătăţit. Vreau să închid afacerea, că nu e rentabilă. Nu pot să las copiilor mei să ducă aşa ceva mai departe. Dacă mi se dă ocazia şi pot să le dau, toate le dau mâine, fiindcă nu merge treaba“, a declarat fermierul Nan Dănilă Rusu.
Nu mai există încasări din lână nici pentru marile ferme, nici pentru fermele gospodăreşti. Tunsul unei oi costă în jur de 3 lei – 3,5 lei, iar lâna se vinde cu 2 lei pe kilogram, ceea ce înseamnă o pierdere de 1 leu pe oaie. (Sursa: Bizbrasov.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.