Cererile de plată pe suprafață pot fi depuse și după 15 iunie

constantin_pDepunerea cererilor de plată pe suprafață se prelungește cu 25 de zile lucrătoare după data de 15 iunie, dar cu penalități de 1% pe zi, a declarat  ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

‘Conform regulamentelor europene, după termenul limită de depunere a cererilor de plată pe suprafață (15 iunie — n.r.), există o perioadă de 25 de zile lucrătoare în care fermierii mai pot depune solicitările, dar cu penalizări de 1% pe zi’, a precizat ministrul Agriculturii.

Ordonanța de Urgență nr 15/2015, publicată în Monitorul Oficial din 3 iunie, menționează că ‘în condițiile prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, cererile unice de plată pot fi depuse și după data de 15 iunie, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 iunie”.

Ministrul Agriculturii anunța, la finele lunii aprilie, că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va lucra în toate weekend-urile, până pe 15 iunie, astfel încât toți fermierii să-și poată depună cererile unice de plată a subvențiilor fără niciun fel de penalitate.

„Este important că APIA va lucra în toate weekend-urile, până pe 15 iunie. Vom primi toate cererile fără niciun fel de penalitate și sper ca toți fermierii să-și poată depună cererile, înțelegând în egală măsură rigorile pe care le aduce legislația europeană și faptul că România, din păcate, încă nu are cadastru. Mă bucur că în Guvern s-a aprobat programul de cadastru și în următorii ani vom elimina și această problemă a identificării exacte a terenului respectiv. Eu îi înțeleg pe fermieri că nu există cadastru, că nu există întabulare și atunci ei trebuie să meargă în continuare pe acea adeverință pe care o eliberează primăria și care certifică faptul că el este în posesia terenului și folosește terenul respectiv’, a precizat ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin i-a asigurat pe fermieri că ordinul pentru depunerea cererilor va putea fi modificat ori de câte ori este nevoie, astfel încât să poată fi primite cererile de plată de la toți cei care doresc să le depună.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început pe 9 aprilie Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2015.

Reprezentanții APIA precizau atunci că, în urma solicitărilor adresate Comisiei Europene de către mai multe state membre, comisarul european Phil Hogan a propus posibilitatea prelungirii termenului final de depunere a cererilor unice de plată, până la data de 15 iunie 2015, fără penalizări.

Începând cu data de 26 mai 2015, APIA a început preluarea tuturor cererilor de plată ale fermierilor, inclusiv pe suport de hârtie.

Beneficiarii plăților sunt fermierii activi persoane fizice și/sau persoane juridice care desfășoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori legali ai suprafețelor de teren agricol și/sau deținători legali de animale, potrivit legislației în vigoare.

La depunerea cererii unice de plată fermierul trebuie să prezinte toate documentele necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum și a animalelor.

Potrivit APIA, aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată și trebuie să fie valabile cel puțin până la data de 1 decembrie a anului de cerere. În plus, solicitantul trebuie să respecte normele de eco-condiționalitate, care cuprind Bunele Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) și Cerințele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe toată suprafața fermei. (Sursa> AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.