Centrul viticol Segarcea

struguri_vieCentrul viticol Segarcea este situat în centrul Câmpiei Olteniei, în județul Dolj, la circa 25 km sud de Craiova și la 10 km vest de Jiu și cuprinde plaiurile Segarcea, Lipovu, Valea Stanciului, Dealul Robilor, potrivit acad. Valeriu V. Cotea și colaboratorii, în volumul ”Podgoriile și vinurile României”.

Există dovezi care atestă faptul că, în Oltenia, se cultiva viță-de-vie încă din secolele VIII-VII î.Hr. De-a lungul timpului, istoricii și specialiștii oenologi au apreciat că în această zonă există condiții dintre cele mai favorabile pentru cultura viței-de-vie, precum așezarea geografică, clima, structura și compoziția solului.

Potrivit prof. dr. Aurel Popa, în volumul ”Oltenia, mica Românie viticolă”, asupra denumirii plaiurilor există mai multe legende. Unii spun că, pe vremea ocupației turcești, pe lângă tributul pe care locuitorii îl plăteau sub formă de animale și de produse, trebuia să dea și un număr de copii anual. Într-un an, turcii au venit în sat să ia copiii, i-au legat și i-au dus cu ei, aceștia devenind ”robeți”, de unde denumirea plaiului ”Dealul Robului”. Pentru că acestea s-ar fi întâmplat într-o zi de vineri, lumea a făcut jurământ să nu mai lucreze vinerea în vie, obicei ce se păstrează și astăzi. Se mai spune, însă, că pe vremea lui Mihnea Vodă (1611-1616), viile au fost bătute de grindină trei vineri la rând, iar de atunci, sătenii au făcut legământ să nu mai lucreze vinerea în vie.

O altă legendă spune că, pe vremea când pe moșii lucrau robi, pe moșia Segărcii era un boier grec foarte rău la suflet, care-și supunea robii la munci foarte grele. Unul dintre aceștia, nemaiputând suporta caznele la care era supus, s-ar fi refugiat în Dealul Viilor, unde a stat ascuns ca pustnic vreme îndelungată și de atunci ar fi rămas numele de ”Dealul Robului”. Alții mai spun că numele de ”Dealul Robului” ar veni de la numele unui copil al boierului Roibu, făcut cu o fată numită Cobia.

La vremea aceea, viile erau mai puține, ocupând spațiile create prin defrișarea pădurilor, căci pe atunci Dealul Viilor era împădurit. După proclamarea României ca Regat, la 14/26 martie 1881, s-a creat, prin lege, instituția Domeniului Coroanei, la 10/22 iunie 1884, prin care uzufructul a 12 moșii era pus la dispoziția Regelui. În componența inițială a Domeniului Coroanei intrau patru moșii cu păduri (Borca, Săbașa — Fărcașa, Bicaz, Clăbucetu — Taurului și Caraiman), șapte moșii cu terenuri pentru agricultură și cu păduri (Mălini, Dobrovățu, Rușețu, Gherghița, Cocioc — Periș, Segarcea, Sadova) și o moșie cu terenuri numai pentru agricultură (Domnița).

Crearea, la Segarcea, în 1884, a uneia dintre cele 12 unități ale Domeniului Coroanei, este legată de potențialul imens al zonei, amfiteatrele cu deschidere spre Dunăre fiind favorabile pentru cultura viței-de-vie și pentru obținerea de vinuri roșii și aromate. Mare parte din păduri au fost defrișate chiar pe vremea când au intrat în posesia Domeniului Coroanei, prin urmare după anul 1884, iar plaiul viilor a fost plantat cu viță-de-vie indigenă și a aparținut mănăstiri Zlătari din București, care era închinată Patriarhiei din Alexandria până la secularizare. Localnicii continuau să cultive viile, plătind, însă, Domeniului, drept dare, o cotă anuală de vin. După 1884, viile din Segarcea, Cerat, Lipov și Radovan au fost distruse de filoxeră, iar Ion Kalinderu, administrator al Domeniilor Coroanei, a propus localnicilor să defrișeze viile vechi rămase în urma dezastrului filoxeric, să parceleze plaiul și să-i dea fiecăruia o cotă cuvenită spre a o replanta cu viță altoită. Oamenii s-au împotrivit, de teamă ca Domeniul să nu le ia viile. Ion Kalinderu a pus, însă, în aplicare planul de refacere a viilor, cu viță altoită dată de Domeniul Coroanei. Inițial, oamenii au primit suprafețe mai mici, pentru a le putea lucra și îngriji, dar în anul 1921, în urma reformei agrare, locuitorii au devenit stăpâni definitivi pe viile ce le aveau în cultură, primind diferența de teren, până la completarea suprafeței ce o avuseseră.

Varietatea de bază cultivată inițial era Crâmpoșia, dar după refacerea viilor în urma dezastrului filoxeric, s-au adaptat foarte bine și alte soiuri, precum Băbească neagră, Gordan, Coarnă, Bășicată, dar și soiuri străine ca Riesling italian, Pinot noir, Cabernet Sauvignon, Muscat Frontignan, Muscat Ottonel, Cinsaut, Muscat de Hamburg, Chasselas doré ș.a. Vinurile de cea mai bună calitate sunt, potrivit prof. dr. Aurel Popa, cele roșii de Pinot noir și Cabernet Sauvignon, iar din rândul celor albe se remarcă Feteasca albă și Sauvignon.

Totodată, la Segarcea s-a obținut, o perioadă scurtă de timp, după anul 1949, un distilat de vin învechit (coniac), distins cu Medalia de Aur la Paris (1936 și 1950) și la Lublijana (1956) și pe care scriitorul Impy Matheescu îl elogia, în volumul de poezii ”Mărite vin”: ”Măreț și domn ca Mircea la Rovine,/ Toiag de vis și sabie de gând,/ Genunchiul drept se frânge către tine,/ Din cupa mea, cobori, luceafăr blând”.

Vinurile de Segarcea se înscriu în rândul celor de înaltă calitate, dobândind valoare prin învechire. Arealul viticol de la Segarcea poate produce vinuri cu denumire de origine controlată, drept obținut prin Decretul Consiliului de Miniștri din 25 mai 1929, fiind pentru prima dată în România când are loc o astfel de recunoaștere. În urma evaluării soiurilor autohtone cultivate până acum la Segarcea, sunt promovate în continuare soiurile: Tămâioasă românească, Tămâioasă roză, Fetească albă și Fetească neagră, iar dintre soiurile de struguri aduse în principal din zona Mediteranei s-au menținut pentru cultivare Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Sauvignon. Totodată, la Segarcea, au fost promovate, pentru prima dată, soiurile: Syrah, Marcelan, Touriga, Viognier și Chardonnay. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.