CEARTĂ ÎNTRE DRAGNEA ȘI CIOLOȘ PE TEMA SUBVENȚIILOR! ÎNTĂRÂTĂ-I, DRACE, CĂCI NOUĂ NE PLACE

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a scris duminică, într-o postare pe Facebook, că peste 70% dintre agricultori și-au primit subvențiile pentru campania de primăvară, afirmând că „apar primele semne privind diferența dintre guvernarea PSD-ALDE și guvernarea tehnocrată”, în replică fostul premier Dacian Cioloș punctând, tot pe rețeaua de socializare, că „Dragnea se laudă acum cu munca guvernului tehnocrat”.

Dragnea a menționat în postarea sa că anul trecut, în vremea guvernării tehnocrate, „subvențiile au ajuns la fermieri abia prin lunile iunie, iulie sau august”.

Apar primele semne privind diferența dintre guvernarea PSD-ALDE și guvernarea tehnocrată. La ultima ședință de Guvern, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că, din cei 681.000 de fermieri din România, 482.000 și-au primit deja subvențiile pentru campania de primăvară. Deci peste 70% dintre agricultori și-au primit banii, iar restul îi vor primi cu siguranță până la finalul lunii, așa cum am promis în timpul campaniei electorale. Aici se vede cum te responsabilizează votul din partea cetățenilor. Anul trecut pe vremea asta, tehnocrații nici măcar nu începuseră să vorbească despre acest subiect, iar subvențiile au ajuns la fermieri abia prin lunile iunie, iulie sau august”, a precizat Dragnea.

Fostul premier, Dacian Cioloș, a postat pe Facebook faptul că anul trecut, „subvențiile s-au acordat cu întârziere pentru că guvernul Ponta a luat cu întârziere decizii privind schemele de subvenționare pentru fermieri și a semnat cu întârziere contractul pentru softul necesar agenției de plăți”.

„Domnul Dragnea se laudă acum cu munca guvernului tehnocrat, așa cum anul trecut ponegrea guvernul tehnocrat datorită întârzierilor cauzate de guvernul PSD. Este vorba de subvențiile fermierilor. Anul trecut, subvențiile s-au acordat cu întârziere pentru că guvernul Ponta a luat cu întârziere decizii privind schemele de subvenționare pentru fermieri și a semnat cu întârziere contractul pentru softul necesar agenției de plăți. Dar asta nu l-a deranjat să dea vina pe guvernul tehnocrat. Am recuperat acele întârzieri în cursul anului, grăbind finalizarea softului și în sfârșit, pentru prima data de la aderare, am plătit în avans în decembrie o mare parte din subvenția cuvenită de fermieri pentru acest an. Datorită finalizării cu succes a ceea ce a întârziat guvernul PSD în 2015, nu numai că s-au plătit în avans o parte din subvenții, dar la începutul acestui an, guvernul actual a putut să facă la timp plata restului subvenției. Acum, văd că domnul Dragnea se laudă fără scrupule cu ceea ce am lăsat noi pregătit”, a scris Cioloș.

 

You might also like More from author

Comments are closed.