Ce rezultate s-au înregistrat în tabăra Greenpeace din Munții Făgăraș

Au fost cartate 854 de hectare de păduri virgine pentru a fi incluse în Catalogul Național și 985 de hectare de păduri virgine distruse.

Credit foto2-Mitja Kobal-Greenpeace

În ultimele trei săptămani, zeci de activiști Greenpeace din 14 tări europene au cartat 845 de hectare de păduri seculare în munții Făgăras din județul Argeș. Greenpeace va propune ca aceste păduri să fie incluse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine care a fost instituit de Guvernul român. Analiza Greenpeace arată de asemenea că în ultimii zece ani, în zona care înainte adăpostea 2.575 de hectare de păduri virgine, 985 de hectare (38,3%) au fost distruse. Activiștii atrag atenția și asupra faptului că puținele păduri virgine rămase sunt incă amenințate, în mare parte de exploatările forestiere. Greenpeace cere Ministrului Mediului Apelor și Pădurilor din România să aplice de urgentă moratoriul instituit prin lege asupra oricărei forme de intervenție în pădurile care incă se pot califica pentru a fi incluse în Catalog și protejate.

Numărul mare de arbori bătrani vii, precum și cantitatea și calitatea lemnului mort este un indicator important al ecosistemelor intacte. Informațiile colectate vor fi analizate pentru a sublinia valoarea ecologică a acestei păduri. În ciuda faptului că acolo au avut loc tăieri de arbori, chiar și aceste așa-numite păduri cvasi-virgine sunt foarte importante pentru climă și biodiversitate.

Greenpeace a mai documentat două zone, văile Cumpănita și Museteica, ajungând la un total de 845 de hectare de pădure documentate potrivit cerințelor oficiale pentru includerea în Catalog. Doar în ultimii 10 ani, în două văi, 38,3% din pădurile virgine au fost distruse

Pentru văile Cumpăna și Cumpănita, a fost documentată o zonă cu păduri virgine de 2.575 de hectare, într-un raport publicat în 2005[]. O analiză a imaginilor satelitare realizată de Greenpeace arată că de atunci, 38,3% din aceste păduri au fost degradate sau distruse, în mare parte din cauza exploatărilor forestiere și a infrastructurii asociată acestora, precum drumurile forestiere și drumurilor de scoatere a lemnului.

Greenpeace a documentat și faptul că exploatările forestiere continuă incă, chiar și în puținele păduri virgine rămase. „Din păcate, în ultimul deceniu, au avut loc exploatări forestiere legale în păduri virgine, pentru că acest lucru nu a fost prevenit de nicio lege sau practică de management silvic. Lipsa de viziune și responsabilitate a însemnat că România și astfel inclusiv Europa să piardă aproape jumătate din pădurile virgine existențe în urmă cu un deceniu” declară Valentin Sălăgeanu, coordonatorul campaniei de păduri și biodiversitate al Greenpeace România.

Greenpeace cere ministerului să își asume responsabilitatea și să inițieze de urgentă un proiect național de identificare a tuturor pădurilor virgine și să le includă pe acestea în Catalogul pădurilor virgine și cvasivirgine din România. De asemenea este imperativ să interzică tăierile de arbori în toate pădurile virgine și cvasivirgine pană la finalizarea completă a inventarului național.

You might also like More from author

Comments are closed.