Ce plante de apartament vă pot îmbolnăvi

Există plante care sunt apreciate pentru calităţile lor ornamentale şi de purificare a aerului, dar uneori acestea pot reprezenta un adevărat pericol pentru sănătatea celor din jur.
Copiii sunt cei mai expuşi la aceste pericole, precum şi animalele de casă, deoarece pot inghiţi din greşeală părţi din aceste plante.

Periculoasa sevă galbenă

Aloe Vera se află pe primul loc. Are frunze fibroase şi dese, care cresc direct din partea superioara a rădăcinii. De cel mai multe ori frunzele de Aloe Vera prezintă o margine dinţată.

Desi Aloe Vera este cunoscută ca o plantă cu multiple efecte de vindecare asupra arsurilor, tăieturilor sau altor probleme ale pielii, ea poate cauza persoanelor sensibile dermatită de contact. Mai mult, ingerarea sevei acesteia poate provoca o reacţie purgativă (laxativă).

Specialiştii spun că atunci când folosim Aloe Vera, trebuie să ne asigurăm că îndepărtăm seva galbenă, deoarece aceasta este toxică. Seva galbenă se găseşte din abundenţă la plantele de Aloe Vera bătrâne.

Înainte să folosim gelul din frunzele de Aloe Vera, trebuie să testăm pe o suprafaţă mică de piele de pe partea interioară a braţului pentru a verifica reacţia pielii.

Substanţe toxice puternice

Următoarea este Flamingo (Paleta pictorului) – Anthurium andraeanum. Flamingo prezintă frunze ascuţite, cărnoase. În cazul în care oricare dintre părţile acestei plante (flunze, flori, tulpină) sunt ingerate, pot apărea efecte negative imediate asupra gurii şi a gâtului, provocând iritaţii dureroase.

Intoxicaţia cu Flamingo poate fi recunoscută după simptome precum arsuri în gât, răguşeală şi disfagie (dificultate în înghiţirea alimentelor).
Crizantemele sunt de două tipuri, unele care înfloresc anual, iar celelalte bianual.
Persoanele care intră în mod constant în contact cu tulpina şi frunzele de crizantemă pot suferi dermatita de contact, din cauza unor substanţe toxice foarte puternice.

Hortensia – Hydrangea macrophylla. Florile Hortensiei pot fi albastre, roşii, roz sau mov, în funcţie de pH-ul solului. Cel acid (pH scăzut) determină creşterea florilor albastre, solurile neutre produc flori crem sau roz pal, iar solurile alcaline (pH ridicat) produc flori roşii sau mov.

Ingerarea frunzelor şi a mugurilor hortensiei poate provoca vărsaturi, dureri abdominale şi, în cazuri mai grave, persoana afectată poate intra într-o stare de letargie. Persoanele sensibile pot dezvolta dermatita de contact în momentul îngrijirii hortensiei.

Până şi iedera

Cyclama – Cyclamen persicum, este o planta perenă de origine mediteraneeană. Aceasta se prezintă sub forma unei tufe cu flori susţinute de pendunculi de culoare albă, roşie sau violet.

Bulbii şi rizomii tuberculari ai acestei plante sunt părţi otrăvitoare şi pot provoca intoxicaţii care se manifestă prin crampe, ameţeli, tulburări circulatorii.

Însă, având în vedere că se găsesc în stratul de pământ al ghiveciului, probabilitatea ca animalele de casă sau copiii să înghită fragmente din aceştia este destul de scăzută. Iedera – Hedera Helix, este originară din Europa şi este o plantă cu tulpina şi ramificaţiile lemnificate.

Frunzele iederei sunt diferite ca forma, culoare şi textură. Iedera poate provoca intoxicaţii atât în cazul oamenilor, cât şi al animalelor (în special câinilor) atunci când frunzele acesteia sunt ingerate.

Simptomele apar sub formă de dificultate în respiraţie, convulsii şi vărsături. Este posibil să apară şi semne de paralizie. Efectele intoxicaţiilor cu aceste plante depind de cantitatea ingerată. Ele pot dura câteva ore şi pot dispărea de la sine (sau este necesară intervenţia medicului specialist).

Acestea sunt doar câteva dintre plantele de apartament cu efecte toxice, lista acestora fiind destul de lungă.

You might also like More from author

Comments are closed.