Ce lucrări agricole se pot face cu ajutorul dronelor

drona_agAgricultura de precizie este domeniul cheie în care dronele își dovedesc deja eficiența economică. Dacă până în prezent, vehiculele aeriene fără pilot erau cel mai adesea folosite în operaţiuni militare şi de intelligence, 2015 reprezintă un an de cotitură în domeniul business-ului agricol susținut prin utilizarea unor astfel dispozitive: prețul nu mai este unul prohibitiv, iar legislația a clarificat unele aspecte privind deținerea acestora în scop civil.

Susținătorii programelor de dezvoltare a vehiculelor aeriene fără pilot susțin că în perioada următoare, industria dronelor va crea locuri de muncă și va avea un impact semnificativ în agricultură.

Ultratehnologie pentru recolte bogate și de calitate

 

La nivel european, dar și pe continentul american au fost înființate mai multe companii specializate în utilizarea dronelor în agricultură. O astfel de companie este de exemplu, Airinov. Societatea oferă fermierilor servicii avansate de cartografiere aerienă. Mai nou, în baza datelor culese de drone, după analizarea imaginilor captate și prelucrarea printr-un program software dedicat, sunt furnizate celor interesați informații pentru fertilizarea eficientă cu azot a culturilor de grâu și rapiță.

În stadiu încă experimental, departamentele de cercetare ale unor institute de cercetare au construit drone dotate cu rezervoare și care pot împrăștia, pe suprafețe mici, dar precis alese, fertilizatori sau apă. Marea utilitate a acestor vehicule aeriene fără pilot constă tocmai în identificarea precisă, utilizând programe  pentru prelucrarea imaginilor, a suprafețelor de teren agricol care au nevoie fie de irigare, fie de fertilizare.

Bani din utilizarea dronelor?

Această întrebare și-au pus-o și membrii unui grup denumit Agridrone, format din agricultori pasionați de înalta tehnologie cu aplicații în agricultură. Aceștia au înființat o societate de tip cooperativă,  „Precisio”. Hărțile obținute în format digital sunt prelucrate și stocate în sistemul GIS. „De doi ani vindem servicii membrilor noștri. Oferim hărți precise obținute de drone, prin intermediul companiei Airinov”, a declarat Aurélien Bourgeois, consilier agricol.

Societatea „Precisio” oferă, de exemplu, pentru agricultori, un semnal mult mai precis decât GPS. „Coordonatele oferite de noi au o precizie de doi centimentri ceea ce permite agricultorilor dozarea exactă a îngrășămintelor. În plus, semnalul oferit de noi, oferă un confort deosebit la conducerea utilajelor, a autovehiculelor etc. Sistemul de autoghidare permite fermierului să se concentreze mai mult pe reglarea dozajelor pentru fertilizanți decât pe condusul propriu-zis”, a adăugat Benjamin Clévy, director la Latitude GPS.

De asemenea, coordonatele transmise permite fermierului să nu mai suprapună acceași lucrare pe o singură parcelă, ceea ce conduce la economii de 10% la utilizarea materialelor și reduce uzarea utilajelor. Conștient de eficiența acestor tehnologii și de posibilitățile oferite de exploatarea dronelor, consilierul agricol Aurélien Bourgeois și-a creat propria societate, a achiziționat o dronă, a trecut examenele de pilotaj de la distanță, a cumpărat softuri specializate și, într-un final, a ajuns să vândă servicii specializate.

Înaltă performanță prin precizie

În agricultură, teledetecţia este un instrument de analiză a suprafeţei Pământului care permite extragerea prin mijloace specifice a parametrilor biofizici ai cuverturii planetei cu scopul furnizării de valori absolute referitoare la stadiul de dezvoltare a vegetaţiei, corelat cu identificarea proprietăţilor apei şi solului ca elemente care condiţionează producţiile agricole.

La modul teoretic, agricultura de precizie se defineşte ca fiind managementul terenurilor agricole ţinând cont de variaţia naturală, specifică a solurilor şi nu de împărţirea administrativă a acestora. Scopul agriculturii de precizie este de a optimiza utilizarea resurselor de sol, apă şi a inputurilor chimice pe baze specifice locale. Agricultura de precizie are ca obiective obţinerea de producţii mari şi de calitate, optimizarea profiturilor economice, protecţia integrată a mediului şi nu în ultimul rând, mărirea durabilităţii sistemelor agricole. (Integral pe infoferma.ro)

 

You might also like More from author

Comments are closed.