CE lansează o consultare privind proiectul de reglementare a ajutoarelor de stat în agricultură și sectorul forestier

recoltaNoul proiect de reglementare a ajutoarelor de stat pentru sectoarele agricol și forestier a fost publicat pe internet în toate limbile oficiale ale UE, instituțiile, autoritățile publice, organizațiile, companiile și cetățenii putând să-și trimită comentariile până la 24 martie 2014, informează un comunicat al Comisiei Europene (CE) dat publicității luni.

Scopul consultării este modernizarea ajutoarelor de stat și adaptarea lor la noua Politică Agricolă Comună (PAC) reformată și are loc în cadrul inițiativei privind modernizarea ajutoarelor de stat în general lansate de CE în mai 2012.

De asemenea, obiectivul noilor reguli propuse este de a indica acele reglementări privind ajutorul de stat necesare pentru aplicarea reformei PAC convenite în decembrie 2013, în special a pilonului de dezvoltare rurală.

Noile reguli ar urma să accelereze procedurile și să reducă semnificativ povara administrativă pentru autoritățile publice implicate în acordarea de ajutoare de stat în sectorul agricol. De asemenea, potențialii beneficiari vor putea să primească mai repede ajutoare de stat.

Așa-numitul Agricultural Block Exemption Regulation (ABER, care stabilește regulile ce definesc categoriile de ajutoare de stat care pot fi acordate de statele membre fără notificarea anterioară a CE) este extins pentru a include noi categorii de ajutoare. De exemplu, în baza noilor reguli va deveni posibilă susținerea cu ajutor de stat a domeniilor forestiere care beneficiază de finanțare de la Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală.

Propunerea extinde, pe de altă parte, și amploarea liniilor directoare privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier, respectiv criteriile generale care vor fi folosite de CE pentru a evalua ajutoarele de stat notificate de statele membre. Printre noile prevederi se află și propunerea de a defini criteriile și condițiile de a acorda compensații pentru pagubele provocate de animale protejate.

CE va discuta draftul publicat luni cu statele membre în martie 2014, ținând cont de punctele de vedere ale părților interesate. Noile reguli privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie 2014. (Sursa: AGERPRES)

 

You might also like More from author

Comments are closed.