Ce înseamnă programul Prima Fermă, anunțat de UNPR

tanar_fermierParlamentarii UNPR vor să iniţieze un program prin care tinerii să fie atraşi în agricultură, după cum se arată pe recolta.eu. El va fi similar cu “Prima casa”, doar că se numeşte “Prima fermă”. Programul ar veni în sprijinul implementării noului PNDR, care a fost lansat oficial la finalul lunii martie.

Pentru că, de la lansarea PNDR-ului, din 25 martie şi până acum, nu a fost depus nici un proiect. Nici un tânăr nu pare interesat să se aşeze în agricultură.

„Totuşi, pentru tinerii fermieri sunt alocate 111 milioane de euro. Cum modificările pentru PNDR nu mai sunt posibile, eventual cel mult una-două în cei şapte ani, şi având în vedere situaţia, dorim să sprijinim Guvernul şi să propunem un set de măsuri în vederea dezvoltării unui proiect denumit Prima fermă”, ne-a declarat Valeriu Steriu.

UNPR îşi doreşte ca, în perioada următoare, băncile, IFN-urile, Fondul de Garantare a creditului Rural, AFIR-ul şi reprezentaţii din Parlament să se aşeze cu fermierii la masa discuţiilor pe această temă.

“Trebuie generat un număr de proiecte tip, agreate de finanţator şi co-finanţator. A mai încercat Ministerul Agriculturii acest lucru, dar nu pentru exploataţii noi. Sperăm ca într-o lună-două să avem un proiect de lege concret în acest sens.“

Parlamentarii UNPR şi-au creionat deja, în linii mari, ideile cu privire la acest program.

“Un tânăr fermier care se apucă să investească şi în teren, să cumpere şi utilaje, să-şi facă şi capitalul de lucru, nu are de unde să plătească şi o dobândă.Îi trebuie o perioadă de graţie, o dobândă mică, eventual subvenţionată de stat şi negociată cu Bruxellesul. Condiţiile din PNDR vor fi folosite şi pentru finanţarea în cauză. Vor fi una-două rânduri de consultări unde ne putem aşeza cu formatul ideal.” (Sursa: recolta.eu)

You might also like More from author

Comments are closed.