ÎN CE CONDIȚII SE ACORDĂ ȚĂRANILOR CREDITE CU DOBÂNDĂ PREFERENȚIALĂ

Producătorii agricoli şi cei din sectorul piscicol – persoane fizice sau juridice – vor fi sprijiniți să obțină finanțare pentru campania agricolă de primăvară, pentru achiziționarea de terenuri agricole în vederea extinderii exploatațiilor, precum și pentru modernizarea și eficientizarea acestora. 

Initiativa executivului are în vedere creșterea procentului de garantare pentru fermierii care solicită credite pentru achiziţionarea de terenuri agricole, extinderea categoriei de beneficiari și simplificarea procedurilor în domeniul garantării, toate acestea având scopul ca să faciliteze accesul la credite și, implicit, să asigure condiții pentru creșterea gradului de absorbție al fondurilor europene alocate României pentru agricultură şi piscicultură.

Actul normativ modifică și completează trei acte normative care legiferează aspecte legate de finanțarea domeniului agricol (OUG nr.43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor, Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordului-cadru cu FMI și CE.
Prin actul normativ adoptat crește procentul de garantare a creditelor acordate fermierilor pentru achiziţia de terenuri agricole de la 50% la 80%, se propun măsuri de reducere a comisionului de garantare de la 3,8% la 2% și se extinde categoria potențialilor beneficiari atât în sectorul agricol, cât și în acvacultură.

Tipuri de credite

*        Credite acordate de către instituţiile finanţatoare pentru achiziţia de terenuri cu destinație agricolă (până la maximum  80% din valoarea creditului);
*        Credite acordate de instituţiile finanţatoare fermierilor pentru finanţarea  producției agricole, finanțarea  producției piscicole și a investiţiilor în domeniul agricol si cel al acvaculturii, altele decât cele finanțate din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 și Programul Operațional de Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020 până la maximum 80% din valoarea acestora;
*        Credite acordate de instituțiile finanțatoare beneficiarilor PNDR 2014 – 2020, respectiv POPAM 2014-2020, pentru finanțarea proiectelor  de investiții sprijinite prin aceste programe până la maximum 80 % din valoarea acestora;

 

Garanțiile din prevederile prezentului act normativ se acordă pentru toate tipurile de credite cu o valoare de până la 3.000.000 euro, respectiv 2.400.000 euro valoarea garanției.

 

De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru recuperarea valorii garanției executată de instituția finanțatoare în situația în care beneficiarii nu-și respectă obligațiile contractuale,   prin înlocuirea biletului la ordin cu documentul de fidejusiune, instrument acceptat și utilizat în prezent de instituțiile finanțatoare, care securizează fondurile naţionale pe seama cărora se acordă aceste garanţii.

You might also like More from author

Comments are closed.