CE BANI VOR INTRA SĂPTĂMÂNA VIITOARE ÎN CONTURILE FERMIERILOR

Fermierii afectați anul trecut de suspendarea plăților pe măsura de bunăstare la porc, în jur de 25 de milioane de euro, vor putea primi sumele aferente începând de săptămâna viitoare.

„Au fost suspendate plățile pentru 25 de milioane de euro pe măsura de bunăstare la porc datorită interpretărilor vizavi de regulile jocului, dar, în urma discuțiilor pe care le-am avut în aceste zile cu comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan, și justificărilor pe care le-am adus, am primit confirmarea că sumele vor fi deblocate. Urmează să primim oficial de la Comisie o scrisoare în acest sens, dar până atunci noi pregătim ordinul în baza discuțiilor avute la Bruxelles, iar, începând de săptămâna viitoare, categoric ordinul va fi funcțional și fermierii își vor putea primi banii”, a precizat ministrul, adăugând că deși nu știe cifra exactă poate fi vorba de peste 100 de fermieri aflați în această situație.

În trimestru III din 2016, au fost suspendate plățile pe măsura de bunăstare la porc pe subpachetul 1 — creșterea cu cel puțin 10% a spațiului alocat disponibil fiecărui animal, circa 23 milioane de euro, dar și pe subpachetul 4 privind calitatea apei — corectarea nivelului nitriților și nitraților din apă — circa 8 milioane de euro, suma totală fiind de 31 de milioane de euro.

În urma unor decontări care s-au mai obținut în septembrie 2016, au rămas suspendate plățile pentru un ajutor de circa 25 de milioane de euro.

În context, șeful MADR a subliniat că România a obținut răspunsuri pozitive la toate solicitările pe care le-a făcut Comisiei Europene în cadrul întâlnirii avute luni și marți, la Bruxelles, respectiv pe modificarea unor articole din regulamentul 640 privind sancțiunile pentru supradeclarare, pe includerea suprafețelor cu salcâm în zonele de interes ecologic și pentru extinderea suprafeței pentru irigații.

„În discuția avută cu comisarul pe regulamentul UE 640/2014 privind sancțiunile pentru supradeclarare, conform articolelor 30 și 31, am propus ca justificarea pe bunăstare să se facă pe baza documentelor prezentate trimestrial sau anual de către beneficiar pentru cele două specii cu ciclu scurt, respectiv porc și pasăre, și față de acestea să se judece și nu față de cerere, care are cifre estimative. Comisia Europeană a acceptat acest lucru și am primit confirmarea din partea comisarului Hogan că se va face modificarea regulamentului 640, așa cum susține România. În condițiile în care această schimbare de regulament va dura circa trei luni, noi vom putea plăti până atunci 75% din sumele cuvenite, urmând ca restul de 25% să fie acordat după aprobarea noului regulament ce va reglementa retroactiv situația din 2016. Este fără precedent ca noi să determinăm o modificare de regulament. Eu zic că am avut o întâlnire foarte bună cu comisarul, pe tot ceea ce am discutat, cu irigațiile, cu salcâmul, cu sprijinul cuplat pe zootehnie, pe problemele Politicii Agricole Comune după 2020. Consider că au fost obținute lucruri foarte bune și de impact pentru dezvoltarea României”, a explicat ministrul Agriculturii.

Plățile în favoarea bunăstării animalelor — măsura 215 (pachetul — porcine) din PNDR 2007-2013 aveau ca obiectiv general îmbunătățirea mediului și a spațiului rural prin susținerea unor standarde superioare de bunăstare, iar ca obiectiv specific asigurarea unor standarde superioare de bunăstare a animalelor în cadrul fermelor zootehnice prin acoperirea costurilor suplimentare și pierderilor de venituri, precum și îmbunătățirea condițiilor de mediu și a bunăstării animalelor datorate angajamentelor asumate, altele decât măsurile tehnologice obligatorii.

You might also like More from author

Comments are closed.