CÂȚI OAMENI DIN MEDIUL RURAL ȘI-AU GĂSIT LOCURI DE MUNCĂ ÎN PRIMA PARTE DIN 2017. TOPUL JUDEȚELOR CU CEI MAI MULȚI NOI ANGAJAȚI

Peste 153.000 de persoane angajate prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în primul semestru al anului 2017

Ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, în primele șase luni ale anului 2017 au fost încadrate 153.800 de persoane.

Dintre acestea, 54.277 au peste 45 de ani, 40.614 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 35.459 au între 25 și 35 de ani, iar 23.450 sunt tineri sub 25 de ani.

Similar lunilor precedente, cele mai multe persoane ocupate sunt de sex masculin, 89.065.

În funcție de rezidență, cei mai mulți angajați în perioada de referință, 83.758, provin din mediul urban, iar 70.042 din cel rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (47.394), profesionale (40.057), gimnaziale (35.688), 16.295 fiind cu studii universitare.

Un clasament al județelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Timiș ocupă în continuare primul loc (10.431), urmat de București (10.390), Suceava (9.585), Hunedoara (7.203) și Neamț (6.877).

Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reședința beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată.

Astfel, în primele șase luni ale anului 2017, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane în cautare de loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 325.339 persoane.

You might also like More from author

Leave A Reply

Your email address will not be published.