Cât de rentabile sunt soiurile românești de usturoi când piața e invadată importuri

SONY DSCCultura de usturoi rămâne o afacere agricolă profitabilă, dar numai pentru producătorii care vând usturoiul în piață și pentru cei care au ales să cultive soiuri românești de usturoi. Din cauza prețurilor bune, însă, în România importurile au început să facă legea și dacă până anii trecuți, la noi ajungea doar usturoiul chinezesc – ușor de recunoscut, cultivatorii spun că la noi a ajuns să se vândă marfă din Ungaria și Spania care imită perfect soiurile autohtone de usturoi.

Prețul usturoiului a scăzut anul acesta, însă nu la tarabă, ci la fermier, se plânge familia Bunduc din județul Iași. În urmă cu cinci ani, ei s-au apucat de această cultură după ce au văzut că pe piață se cere usturoiul de Copălău, județul Botoșani. ”Când ne-am apucat noi de cultivat această plantă, prețul usturoiului era de 6-7 lei kilogramul și părea a fi o idee foarte bună de afacere, dar se pare că au mai fost și alții care s-au gândit la fel ca noi și în doar câțiva ani s-a ajuns să fie o cantitate foarte mare de usturoi pe piață, în timp ce cererea a rămas la fel”, a declarat Ovidiu Bunduc.

Familia Bunduc cultivă usturoi roșu, soi românesc și nu au folosit nici un fel de stimulator care să ajute plantele să crească mai mari, preferând ca marfa să fie cât se poate de bio. ”Anul acesta am plantat pe o jumătate de hectar și ar fi trebuit să obținem o producție între 1,5 și 2 tone, dar, din cauza vremii ploioase, am avut doar puțin peste o tonă. Din acesta am reușit să vând un sfert, pe perioada verii când am putut merge la piață, iar restul de 700 de kilograme stă în saci”, spune membrul familiei Bunduc. (Integral pe agrointeligenta.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.