CÂT DE POPULATĂ ESTE DELTA DUNĂRII

Cercetătorii din România au identificat 9.581 de specii în Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD), dar cel puțin o treime dintre ele sunt periclitate, potrivit lucrării ‘Un inventar al speciilor din RBDD’ prezentată în timpul celei de-a 25-a ediții a simpozionului „Delte și zone umede”.

Datele făcute publice de cercetătorul Mihai Doroftei din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) arată că numărul speciilor identificate în RBDD a crescut cu peste 22% față de cel din 2008, atunci când au fost identificate 7.439 de specii.

AGRO TV, PLATFORMA MEDIA NUMĂRUL 1 ÎN PRESA AGRICOLĂ. PESTE 4.000.000 DE TELESPECTATORI URMĂRESC ZILNIC AGRO TV

„Cel puțin o treime din speciile identificate în Delta Dunării sunt specii sub un anumit grad de periclitate, ceea ce presupune necesitatea luării unor măsuri de conservare sau regândirea unor acțiuni de management. De exemplu, dragarea canalelor din Deltă conduce la îmbunătățirea circulației apei, dar are și acest efect negativ cauzat de modul de lucru. Acum se preia de la fundul canalului și se pune pe mal, vegetația existentă fiind astfel acoperită și permițând apariția unor specii pioniere invazive”, a declarat pentru AGERPRES cercetătorul Doroftei, coautor al lucrării „Un inventar al speciilor din RBDD”.

AGROTRANZACTII.RO, SITE-UL DE UNDE CUMPERI SAU VINZI UTILAJE AGRICOLE LA CELE MAI BUNE PREȚURI

Printre cauzele scăderii biodiversității din Deltă care se reflectă în numărul mare al speciilor aflate sub diferite grade de periclitare se numără, potrivit sursei, schimbarea categoriei de folosință a terenurilor, exploatarea resurselor și influența speciilor invazive.

„Doar 51% din suprafața RBDD deține o biodiversitate ridicată”, a precizat reprezentantul INCDDD.

AGRO-TV.RO ȘI-A TRIPLAT AUDIENȚA ÎN PRIMUL TRIMESTRU DIN 2017

Cea mai mare creștere sesizată în timpul inventarierii speciilor a fost semnalată la insecte, numărul acestora aproape dublându-se de la ultimul inventar, realizat în anul 2008, potrivit sursei citate.

La nivel mondial, se estimează că există în momentul de față până la 30 de milioane de specii, dar până în prezent au fost identificate doar 1,7 milioane de specii.

Primele inventarieri ale speciilor din RBDD au fost efectuate în anul 1994 iar specialiștii au identificat la vremea respectivă 3.486 de specii. Următoarea inventariere a avutloc în anul 2000, atunci când specialiștii au identificat 5.380 de specii în RBDD.

Peste 100 de cercetători din Marea Britanie, Republica Moldova, Norvegia, România și Slovacia participă la Tulcea, începând de joi, la cea de-a 25-a ediție a simpozionului internațional ‘Delte și zone umede’, organizat de INCDDD.

Lucrarea ‘Un inventar al speciilor din RBDD’ are la bază datele furnizate de 24 de cercetători ai centrelor universitare din România și va fi completată cu informațiile furnizate de cercetătorii participanți la evenimentul găzduit zilele acestea de Tulcea. Ea va fi publicată cel mai probabil în toamna acestui an, potrivit sursei citate.

You might also like More from author

Comments are closed.