Cartoful ne scumpeşte iar postul

Pentru că sezonul legumelor se apropie de final, iar postul Crăciunului bate la uşă, precupeţii vor să scoată ceva profit. Şi asta o spun atât cumpărătorii, cât şi statisticile. Preţul cartofilor, “mâncarea românului”, a crescut cu 21% în ultimul an şi nu dă semne că va scădea până la sfârşitul anului.

 

Nici nu am intrat încă în post că pieţele forfotesc de cumpărători în căutare de cele mai ieftine legume, dar şi de vânzători care îşi etalează cu mândrie marfa “autohtonă, nu de import”. Fie că e de la noi sau nu, “marfa” scoate ceva bani din buzunarele românilor pregătiţi să ţină postul Crăciunului. În Piaţa Obor, considerată cea mai ieftină din Capitală, aproape că nu găseşti nici o legumă la un preţ mai mic de 2 lei pe kilogram, ca să nu mai vorbim de “delicatese” precum ciupercile sau fasolea, care costă aproape 10 lei/ kg. Iar dacă punem la socoteală că pentru o mâncare de post se folosesc cel puţin 5-6 feluri de legume, atunci putem considera că postul e un lux!

Cartofii, mai scumpi cu 21%

De departe însă, cel mai imprevizibil preţ este al cartofului, “mâncarea românului”, care ar trebui să fie la îndemâna oricui. Dar statisticile arată că aceştia s-au scumpit din nou, cel mai mult cu 21% faţă de anul trecut. Realitatea nu e departe de cifrele oficiale. “Este adevărat că au mai crescut preţurile la cartofi, dar ce să facem? Nu trebuie să trăim şi noi? Au fost şi mai ieftini, 1 leu, dar nu se poate să-i dăm pe te miri ce”, ne-a explicat Lucian Negrilă, unul din comercianţi, care- şi afişează mândru marfa.

«Ne golim buzunarele la piaţă!»

Sursa:: Cartoful ne scumpeşte iar postul – Ştiri interne | Libertatea.ro

You might also like More from author

Comments are closed.