Care sunt prioritățile ministrului propus la Agricultură

irimescu_agroAchim Irimescu, ministrul pro­pus pentru a prelua porto­foliul de la Agricultură, a declarat ieri că va pune accentul în mandatul său pe dezvoltarea sistemului de irigaţii, pentru care este nevoie de o „abordare complexă“.

În cadrul audierilor în comisia din Parlament, Achim Irimescu a vorbit despre absorbţia fondurilor europene în agricultură şi despre procentul mai redus al pro­gramului operaţional pentru pescuit.

Chiar şi aşa, anul trecut agricultura a avut un grad de absorbţie de 82,5% şi fonduri de şapte miliarde de euro, cel mai mare dintre toate programele pe fonduri europene şi aproape dublu faţă de rezultatul pro­iectelor de investiţii pe fonduri. El a men­ţionat faptul că procedurile pentru accesarea acestora sunt com­plicate şi se cer foarte multe avize, formulare şi documente, com­parativ cu alte state membre ale Uniunii Europene.

Rezultatul de la agricultură se bazează pe experienţa progra­melor de fonduri europene de preaderare dar şi pe apetitul investiţional din fermele locale, având în vedere că fondurile europene au fost o adevărată gură de oxigen în condiţiile în care băncile s-au ţinut departe de această piaţă. Banii europeni din fondurile europene s-au dus atât în infrastructura din mediul rural cât şi în ferme prin investiţii în tractoare, combine, fabrici de procesare a alimentelor sau silozuri pentru cereale.

Aproape 1,4 mld. euro au fost înghiţiti de construcţiile de infrastructură din mediul rural, iar alte 550 milioane de euro au ajuns în ferme prin achiziţiile de tehnică agricolă. Primii şapte ani în care Uniunea Europeană a deschis robinetul fondurilor europene pentru agricultură au fost un punct de plecare pentru fermele locale, iar perioada 2014-2020 reprezintă a doua treaptă în experienţa agriculturii româneşti cu investiţiile din fonduri euro­pene potrivit zf.ro, citat de paginadeagricultura.ro.

You might also like More from author

Comments are closed.