Caravana APDRP a străbătut 400.000 de kilometri

apdrpllCaravana de informare privind fondurile europene pentru dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc a străbătut în 10 luni peste 400.000 de kilometri pe teritoriul Românie.

Aceasta a trecut prin 3.300 de comune, în total fiind informaţi peste 216.000 de beneficiari ai Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), potrivit datelor furnizate joi de directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), George Turtoi.

„Impactul campaniei în presă a fost unul pozitiv şi acest lucru ne-a mirat şi pe noi pentru că presa nu prea prezintă lucrurile bune care se întâmplă în ţara aceasta. Caravana de informare ‘PNDR vine în satul tău!’ a străbătut în 10 luni peste 400.000 de kilometri pe teritoriul României, a trecut prin 3.300 de comune şi au fost informaţi peste 216.000 de beneficiari sau potenţiali beneficiari ai PNDR. Gradul de informare a crescut cu peste 5% în ceea ce priveşte vizibilitatea PNDR, iar aprecierile negative legate de APDRP au scăzut peste 8%”, a spus Turtoi.

Şeful APDRP i-a sfătuit pe cei care nu au reuşit să obţină bani europeni pe actualul program să vină să depună proiecte pe următorul program 2014-2020, argumentând că fondurile au fost insuficiente faţă de nevoia de dezvoltare a României.

„Avem depuse 140.000 de proiecte pe actualul program şi contractate numai 80.000, iar cei care au rămas fără finanţare au avut un grad de nemulţumire. Am reuşit în această campanie să îi facem să înţeleagă şi teoretic şi practic că nu a fost o dorinţă a statului sau a Agenţiei de a nu finanţa proiecte ci atât a fost alocarea de la Uniunea Europeană. Noi îi aşteptăm în programul viitor să vină să depună proiecte şi să acceseze fonduri. Nevoia de dezvoltare şi de investiţie a României este mult mai mare decât alocarea de la UE şi de finanţarea asigurată de la buget”, a adăugat George Turtoi.

În cadrul acestei campanii de informare, APDRP a avut şi o componentă mai ciudată pentru instituţiile publice, derulând o campanie de ‘client misterios’, unde a obţinut un punctaj apropiat de cel al multinaţionalelor.

„Este prima dată când o instituţie publică a făcut o campanie de ‘client misterios. Oamenii din exterior au mers la centrele regionale ale APDRP să vadă cum să poartă angajaţii cu un potenţial beneficiar sau cu un beneficiar. Rezultatul la finalul acestei iniţiative a fost chiar surprinzător pentru noi. Am reuşit să obţinem un scor de de 72,9%, iar companiile naţionale au în jur de 75%. Suntem aproape de o companie multinaţională. Asta s-a întâmplat şi pentru că de cel puţin un an şi jumătate aşteptăm şi să schimbăm mentalitatea oamenilor noştri şi angajaţilor că este în slujba oamenilor”, a mai spus şeful APDRP.

APDRP a lansat la finele lunii februarie campania de informare ‘PNDR vine în satul tău’, care a vizat derularea unui circuit naţional de informare a beneficiarilor PNDR 2007-2013 privind fondurile europene acordate prin acest program.

Campania s-a realizat sub forma unei caravane informative, în cadrul căreia 15 rulote expoziţionale au parcurse un traseu prin toate judeţele ţării. Obiectivul principal al campaniei este creşterea indicelui de absorbţie efectivă şi corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR. (Sursa: antenasatelor.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.