Caraș-Severin: Festivalul Răchiei din Banat, la Băile Herculane

tuicaPeste 35 de producători participă la Festivalul Răchiei din Banat desfășurat sâmbătă la Băile Herculane, în contextul unei promovări a stațiunii.

„Aici a avut loc și Festivalul Comunităților Etnice din Caraș-Severin, apoi o altă acțiune, pe care am promovat-o împreună cu Autoritatea Națională de Turism, și anume Ziua Turismului Activ, la modul natural reușim să alăturăm și Festivalul Răchiei din Banat, o manifestare consacrată și care pune în valoare o resursă de tradiție, răchia de Banat, dar și una, în egală măsură, economică”, a afirmat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde.

Președintele CJ Caraș-Severin a sugerat, în discursul său, că răchia din Banat ar trebui îmbuteliată, fiind convins că vor fi câteva branduri în Caraș-Severin care vor putea fi valorificate pe întreaga piață din România, dar și din afara ei.

În opinia lui Frunzăverde, Festivalul Răchiei de Banat încearcă să ajute la promovarea acestui produs autentic românesc, un produs natural.

La această a XV-a ediție a festivalului participă peste 35 de producători.

„(…) Să organizăm în stațiunea Băile Herculane câte o manifestare de acest gen, internațională, în fiecare an, indiferent dacă este vorba de Campionatul internațional de escaladă sau un Festival de mountain-bike”, a precizat Sorin Frunzăverde. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.