Cafeaua din balegă de elefant, cea mai scumpă din lume: 845 de euro kilogramul

Black Ivory (Fildeş negru), care se vinde exclusiv în Hotelurile Antara din Maldive cu 845 de euro kilogramul, a devenit cea mai scumpă cafea din lume, depăşind la preţ deja celebra Kopi Luwak (între 270 şi 765 de euro), scrie adevarul.ro.
Pe lângă preţul ridicat, Black Ivory şi Kopi Luwak au şi altceva în comun: amândouă licorile sunt obţinute din boabe de cafea înghiţite, digerate şi apoi eliminate pe cale naturală de anumite animale. Astfel, Kopi Luwak se obţine din excrementele unei specii de pisică din Indonezia, iar Blak Ivory din balega de elefant. Mai exact, elefanţii dintr-o rezervaţie naturală din Thailanda mănâncă boabele de cafea crude, iar enizmele din sistemul digestiv al pahidermelor descompun proteina din boabe, care devin astfel mai rafinate şi mai puţin amare.

Specialiştii spun că aroma acestei cafele este una deosebită, cu iz floral şi tente de ciocolată, nuci şi măceşe. În acest moment, există doar 50 de kilograme de Black Ivory disponibile pentru vânzare.

Sursa:http://www.click.ro/news/extern/Cafeaua-balega-elefant-scumpa-kilogramul_0_1492650741.html#

You might also like More from author

Comments are closed.