Cadastru gratuit pentru locuitorii dintr-o comună dâmboviţeană

 Locuitorii din comuna dâmboviţeană Vulcana Băi beneficiază de cadastru gratuit, graţie unui proiect pilot (CESAR), finanţat printr-un împrumut de la Banca Mondială, miercuri fiind începută acţiunea de înmânare a titlurilor de proprietate, în prezenţa direcorului Agenţiei Naţionale de Cadastru.

În judeţul Dâmboviţa sunt două localităţi incluse în acest proiect: Vulcana Băi şi Corbii Mari, informează NewsIn.

Primarul din Vulcana Băi, Emil Drăghici, a declarat că realizarea cadastrului general duce la o evidenţă exactă a proprietăţilor deţinute de localnici şi îi ajută pe aceştia la obţinerea subvenţiilor sau la vânzarea caselor şi a terenurilor.

„Nu o dată am constatat că la nivelul acestor evidenţe erau date diferite. Ca să nu mai vorbesc că erau unele la cadastru, alte la registrul agricol, altele la fisc. Prin toate aceste modificări, dar şi prin legătura care o face cu ordonanţa privind regimul agricol avem o corelare a informaţiilor din aceste evidenţe. Asta pentru a nu se mai întâmpla situaţii de genul să se ducă cetăţeanul la APIA şi să dea o suprafaţă, alta decât cea reală, apoi să vină în control autoritatea şi să constate că nu era cea pentru care a încasat subvenţia şi trebuie să se restituie banii”, a precizat primarul din Vulcana Băi, Emil Drăghici.

Până în 2013, prin proiectul CESAR se vor înregistra în evidenţele de cadastru şi în cartea funciară peste 600.000 de proprietăţi din 15 judeţe. Proiectul este finanţat printr-un împrumut de la Banca Mondială.

„Proiectul a demarat în 2011, în luna iunie. Până la ora actuală, avem în lucru 50 de localităţi, la nivel naţional. Finanţarea totală este de 47,1 milioane de euro”, a declarat directorul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Arthur Ursu, prezent la Vulcana Băi.

Sursa: http://www.recolta.eu/cadastru-gratuit-pentru-locuitorii-dintr-o-comuna-damboviteana/

You might also like More from author

Comments are closed.