București: Peste 32.000 de kilograme de făină, confiscate de polițiști

paineffhhhÎn cursul zilei de miercuri, 30 iulie a.c., polițiștii Capitalei specializați în investigarea fraudelor și ordine publică, beneficiind de sprijinul Inspectoratului Teritorial de Muncă București, precum și al Comisariatului pentru Protecția Consumatorului București, au efectuat controale la 21 de societăți comerciale ce au ca obiect de activitate comercializarea  produselor de morărit și panificație, dup cum se arată într-un comunicat de presă remis de instituție.

Acțiunea polițiștilor bucureșteni a avut drept scop prevenirea și combaterea infracțiunilor de evaziune fiscală manifestate în acest domeniu de activitate economică, urmărindu-se în principal legalitatea înregistrării operațiunilor comerciale în evidențele financiar contabile, a achizițiilor de materii prime (făină, drojdie, amelioratori, sare etc.), pentru producerea produselor de panificație, precum și a vânzărilor de produse finite efectuate.

În urma controalelor efectuate, a fost indisponibilizată cantitatea de peste 32.600 kg de făină, precum și alte materii prime, în valoare totală de aproximativ 157.000 de lei.

Totodată, au fost constatate nouă infracțiuni de natură economică și s-au aplicat șase sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei. De asemenea, a fost ridicată în vederea confiscării suma de 139 de lei.

You might also like More from author

Comments are closed.