Brașovul are irigate peste 1.550 de hectare, pe hârtie.

irigatiibbsTeoretic, în judeţul Braşov sunt amenajate sisteme de irigaţii pe 1.557 de hectare. Practic, acestea sunt doar în scripte, majoritatea fiind în prezent nefuncţionale şi într-o stare avansată de degradare, după cum au precizat reprezentanţii filialei Braşov a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.

Astfel, în conformitate cu datele prezentate de aceştia, în zona comunelor Feldioara şi Hălchiu ar fi cele mai multe terenuri irigate, 980 de hectare, 327 în zona comunei Sânpetru, iar alte 250 de hectare în zona Ghimbav. Totodată, în judeţ, sunt şi aproape 77.000 de hectare de amenajări de desecare, însă, în ultimii trei ani, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, care le administrează nu a mai avut fonduri pentru defrişarea şi decolmatarea acestor canale care asigură evacuarea apelor de pe terenurile agricole de lângă principalele cursuri de apă, astfel că există riscul producerii unor inundaţii. (Sursa: bizbrasov.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.