Brașov: Un bucureştean a investit 40.000 de euro într-o plantaţie de Goji

gojissPrima plantaţie de Goji din judeţul Braşov se întinde pe o suprafaţă de două hectare în comuna Augustin. „Săptămâna trecută am reuşit să o certificăm Bio”, spune Adrian Nicolae, bucureşteanul care a înfiinţat plantaţia în urmă cu doi ani. „La Augustin este casa părinţilor mamei mele. Acum doi ani am vrut să facem o afacere aici, să vedem ce se poate face. Ideea cu Goji mi-a plăcut, pentru că era o plantă oarecum puţin cunoscută în România”, povesteşte Nicolae.

Acesta a povestit că a investit până acum aproximativ 40.000 de euro şi că în doi ani de producţie şi-ar putea scoate investiţia. „Anul trecut am înfiinţat pepiniera şi am scos aproximativ 25.000 de fire, iar anul acesta am înfiinţat şi plantaţia. Pe două hectare am plantat aproximativ 7.000 de fire. Între timp am îndreptat şi greşelile pe care le făcusem la pepinieră, iar anul acesta am scos 35.000 de fire”, povesteşte investitorul.

20 – 45 de lei pe fir

Investitorul intenţionează ca în următorii ani să tripleze suprafaţa pe care va planta Goji, dar în acelaşi timp poate deveni furnizor şi pentru alţi investitori care doresc să îşi înfiinţeze astfel de plantaţii. „Vindem planta cu 20 – 45 de lei pe fir, în funcţie de mărime. Ca să înfiinţezi o cultură, trebuie să ştii că plantele se pun la o distanţă de doi metri una de alta, iar distanţa dintre rânduri ar trebui să fie de 1,5 metri. Ar veni cam 3.000 – 3.500 de plante pe un hectar, ceea ce înseamnă că investiţia minimă ar fi de 600.000 de lei”, a explicat Nicolae.
Stropirea se face folosind un sistem de irigare prin picurare, butoaie de plastic de 100 litri, cu apă captată de la un pârâu din apropiere până la săparea unui puţ de mare adâncime. Iluminarea zonei se face folosind un sistem de panouri solare completat de un generator de mare putere. „Utilizând proiectoare led de consum mic am reuşit să iluminăm întreaga plantaţie precum şi anexele existente. Planul de fertilizare a fost recomandat de către furnizorii noştri de fertilizanţi, consultanţă şi accesorii de la Klastorf şi este in concordanţă cu cerinţele unei culturi ecologice”, povesteşte investitorul.

Anul acesta scoate primele fructe

Bucureşteanul spune că anul acesta ar urma să aibă prima producţie de fructe Goji, dar „nu vom avea producţie, pentru că specialiştii recomandă ca recoltarea să se facă abia din al doilea an”. O plantă va produce, potrivit estimărilor specialiştilor, în jur de 3 – 4 kilograme de fructe. Un kilogram de Goji se vinde în Grecia, de exemplu, cu 20 de euro. „Noi încercăm să atragem aici un investitor care să transforme fructele Goji în gem, în sucuri. Eu singur nu aş putea să fac acest lucru. Dar dacă ne vom asocia, vom putea deveni puternici şi vom putea atrage o companie care să investească în exploatarea fructelor Goji”, a mai spus bucureşteanul. (Sursa: bizbrasov.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.