Brasov: Tarifele de cazare de sărbători sunt mai mari și de patru ori față de o perioadă normală a anului

cabanaCei care îşi petrec vacanţa de sărbători în hotelurile de lux de pe Valea Prahovei sau din Braşov au plătit între 1.800 de lei şi 4.400 de lei de persoană pentru un sejur de cinci nopţi. Rezervările au fost făcute la unele hoteluri chiar şi din octombrie, cei mai mulţi turişti care vor petrece vacanţa în lux la munte fiind din Bucureşti. În perioada sărbătorilor de iarnă, proprietarii de hoteluri şi de pensiuni de la munte îşi vor rotunji conturile cu câteva zeci de mii de euro, aceasta fiind de altfel şi perioada în care tarifele la cazare cresc şi de trei-patru ori faţă de un weekend normal din an.

La hotelul Predeal Comfort Suites din Predeal, preţul unui sejur de Revelion s-a ridicat la circa 2.300 de lei (520 de euro) de persoană pentru cinci nopţi de cazare cu mic dejun, cină festivă şi brunch a doua zi. Cei care au ales să se cazeze într-un apartament au plătit 2.750 de lei (625 de euro) de persoană Predeal Comfort Suites a fost deschis în 2005. Hotelul, care este construit în stil libanez, cu mobilier oriental, operează un restaurant şi un centru spa.
Preţul plătit de cei care au ales hotelul Aro Palace din Braşov s-a ridicat la 1.825 de lei de persoană sau 2.085 de lei în funcţie de meniul ales (loc în cameră dublă) pentru cinci nopţi, cu mic dejun, cină festivă şi cină în alte două zile. Hotelul este deţinut de compania Aro Palace din Braşov, care mai operează unităţile Capitol (3 stele), Corona (2 stele), Postăvarul şi Aro Sport (1 stea).
Cu 8.800 de lei (1.997 de euro) s-a rezervat o cameră dublă la hotelul de cinci stele Lux Garden din Azuga. Preţul pachetului include cinci nopţi de cazare, cu mic dejun, cină festivă şi program artistic.
Hotelul Lux Garden a fost deschis în 2008 de grupul de firme Luxten Lighting Company, fiind amplasat la baza pârtiei Sorica. Structurat pe patru etaje, Lux Garden are 50 de camere, dintre care opt sunt apartamente, trei sunt executive rooms, iar restul camere duble.
Pe Valea Prahovei şi în Braşov sunt aproape 23.000 de locuri de cazare în pensiuni, vile şi hoteluri. Doar în câteva hoteluri sunt însă camere clasificate la cinci stele. (Integral pe bizbrasov.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.