Brașov: 738,7 mii de metri cubi de masă lemnoasă, recoltată anul trecut

paduremmm38,2% din suprafaţa judeţului Braşov este acoperită de păduri. Suprafaţa fondului forestier era la 31 decembrie 2012 de 204,7 mii de hectare, în creştere cu 0,9 puncte procentuale faţă de sfârşitul anului 2008. Fondul forestier al Braşovului a crescut în principal prin reamenajarea unor păşuni împădurite, dar şi prin introducerea în fondul forestier a terenurilor degradate, conform Legii nr.46/2008 privind Codul Silvic.
Suprafaţa pădurilor reprezintă 98,6% din fondul forestier al judeţului Braşov, speciile de răşinoase acoperind 34,8% din totalul suprafeţei împădurite, iar speciile de foioase 65,2%.
Braşovul se clasează pe locul 12 într-un clasament al judeţelor în funcţie de ponderea fondului forestier în suprafaţa totală a judeţului, cel mai bine din acest punct de vedere stând judeţele Suceava (51%), Caraş Severin (48,2%) şi Vâlcea (47%).
În Regiunea Centru, mai bine decât noi stă Covasna – locul 4, cu o pondere de 45,9% şi o suprafaţă împădurită de 170.200 de hectare, şi Harghita – locul 11, care are o pondere de 39,5% (un fond forestier de 262.400 de hectare). După noi se situează Sibiul (loc 14), cu o suprafaţă împădurită de 196.700 de hectare (pondere de 36,2%), Alba (loc 16) – o pondere de 33% şi 206.100 de hectare de teren împădurit, şi Mureş (loc 17) – o pondere de 32,7% şi 219.800 de hectare împădurite.

Recoltări în scădere

Masa lemnoasă recoltată anul trecut a fost de 738,7 mii de metri cubi, în scădere faţă de anul anterior cu 3%, atunci recoltându-se 761,6 mii de metri cubi. Vârful în ceea ce priveşte recoltările de masă lemnoasă din ultimii ani a fost atins în 2010, atunci când s-au tăiat 815,7 mii de metri cubi.
Fagul este, de obicei, specia cea mai tăiată. Anul trecut s-au recoltat 298,7 mii de metri cubi din această specie, pe locul doi clasându-se răşinoasele, cu 285.000 de metri cubi.
Cel mai mare volum de masă lemnoasă, în cadrul Regiunii Centru, s-a recoltat în judeţul Harghita, reprezentând (23,1%) din total, urmat de judeţul Mureş (19,0%), Braşov (17,3%), Alba (15,6%), Covasna (13,5%) şi Sibiu (11,5%). (Integral pe bizbrasov.ro)

 

You might also like More from author

Comments are closed.