Brânza nemțească, în creștere

Vânzările de brânzeturi germane au crescut în ultimul an cu 15%. Potrivit unui studiu internațional, Germania rămâne o piață matură și competitivă pentru produsele din acest sector. Specialiștii consideră că acest trend pozitiv se datorează lansării unor produse specializate, precum cele cu arome picante, rustice sau distincte.

Germania rămâne o piaţă matură şi competitivă pentru brânzeturi. Este concluzia unui studiu realizat de compania de studii de piață Mintel, care arată că numărul de  specialități cu atribute precum „picant”, „consistent”, „puternic”, „intens”, „distinct” sau „rustic”  a crescut de la doar 10 %  în 2012 la 15% în 2014.

Raportul indică faptul că această tendinţă va continua: în prima jumătate a lui 2015, aproape o cincime din soiurile de brânzeturi tari şi semi-tari lansate în Germania conțin una sau mai multe dintre aceste caracteristici.

„Aromele consistente sunt tot mai căutate, cu accent pe brânzeturile  şi mărcile care promovează aroma pronunţată a produselor maturate mai îndelung.”, a declarat Julia Buech, specialist Mintel (Sursă: fabricadelapte.ro)

Potrivit specialiştilor, indiferent dacă este promovată drept „tradiţională”, „sănătoasă” sau „exclusivă”, producătorii vor să îi provoace pe consumatori cu gusturi tot mai puternice.

Specialistul Mintel a mai adăugat, „sectorul de brânză cunoaște un reviriment, prin introducerea soiurilor cu ardei iute sau alte condimente şi plante aromatice care vizează, în special, consumatorii tineri. Dincolo de asta, producătorii vor tot mai mult să satisfacă și clientela matură, cu gusturi clare, bine delimitate.”(Sursă: fabricadelapte.ro)

În timp ce aromele puternice câștigă popularitate printre soiurile de brânză, se pare că piaţa germană pentru brânză are nevoie de noi stimuli de creștere. În sectorul de retail, valoarea medie a pieţei brânzeturilor această ţară a crescut cu 4,1%, începând cu anul 2010, dar volumele de vânzări nu au crescut decât cu 1,2% în aceeași perioadă.

You might also like More from author

Comments are closed.