Bec roşu pentru energia verde de la Comisia Europeană?

     „Costul programelor pentru energia regenerabilă ar putea să fie prohibitiv”, iar „Comisia Europeană este gata să recomande renunţarea la subvenţii cât mai curând posibil”. Astfel începe un articol recent din cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, în care sunt prezentate concluziile unui document intern privind strategia energetică a Comisiei Europene.
     Conform documentului, „ţările Uniunii Europene trebuie să crească flexibilitatea programelor pentru promovarea energiei regenerabile şi să reducă subvenţiile, deoarece tehnologia s-a dezvoltat peste aşteptări, iar preţurile au scăzut”, după cum scrie şi Bloomberg. 


     Günther Oettinger, Comisarul European pentru Energie, doreşte să prezinte în mod oficial documentul la începutul lunii viitoare, iar FAZ apreciază că „planul guvernului german, de a reduce subvenţiile pentru energia solară cu 30%, va beneficia astfel de o nouă acoperire”.
     Să fie doar o coincidenţă faptul că propunerea lui Oettinger, care nu este doar german ci şi membru al partidului condus de Angela Merkel, vine la scurt timp după anunţarea unor reduceri majore ale subvenţiilor pentru energia regenerabilă în Germania?
     Guvernul de la Berlin s-a confruntat instantaneu cu reacţii deosebit de dure din partea „investitorilor” şi grupurilor de lobby. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Cehia de câţiva ani. Problemele majore ale autorităţilor de la Praga au fost determinate de creşterea instabilităţii reţelei electrice naţionale şi a costurilor pentru consumatorii finali. Anunţarea reducerii subvenţiilor a declanşat un val de acţiuni în instanţă contra statului, dar şi ameninţări ale investitorilor că îşi vor obţine dreptatea la cele mai înalte foruri europene.
     Prin iniţiativa Comisarului Oettinger, Cancelarul Merkel a găsit o portiţă de scăpare, în condiţiile în care „expansiunea puternică a energiei solare şi eoliene a determinat o creştere rapidă a costurilor pentru consumatori, iar în unele cazuri şi pentru contribuabili”, după cum mai scrie FAZ.
     De unde vine diferenţa dintre consumatori şi contribuabili? Din modul în care au decis guvernele să sprijine acest sector, pe fondul isteriei generate de apostolii din secta lui Al Gore. Majoritatea programelor europene se bazează pe susţinerea energiei verzi prin certificate sau tarife preferenţiale, al căror cost ajunge să fie suportat direct de către consumatori.
     În cazul subvenţiilor, costurile sunt socializate şi nu apar imediat în facturile de electricitate, ci sub forma altor cheltuieli bugetare, mai mult sau mai puţin vizibile. De multe ori, costurile au fost ascunse prin acumularea unor datorii (n.a. reprezentate de diferenţa între preţurile controlate plătite de consumatori şi costurile reale de furnizare), care au ajuns la 24 de miliarde de euro în cazul Spaniei.
     Prima victimă a noii tendinţe care se prefigurează pentru energia regenerabilă în Germania a fost Norbert Röttgen, ministru al mediului în ultimii trei ani, forţat să demisioneze din guvern sub pretextul rezultatelor foarte slabe obţinute de Uniunea Creştin Democrată în alegerile din Renania de Nord-Westfalia.
     Noul ministru, Peter Altmaier, a început deja negocierile cu producătorii, grupările ecologiste şi autorităţile landurilor pentru obţinerea unui „consens energetic naţional” şi schimbarea radică a Legii Energiei Regenerabile din 2000.
     În proiectul care va fi prezentat Comisiei Europene se mai arată că sistemele de subvenţionare din statele membre ale UE sunt rigide şi exis-tă riscul de supracompensare a producătorilor, iar costurile programelor pentru susţinerea energiei regenerabile vor deveni intolerabile.
     În acelaşi proiect se mai propune şi instituirea unui sistem uniform de susţinere a surselor energetice alternative, care să conducă la eliminarea alocării ineficiente a resurselor financiare. Frankfurter Allgemeine Zeitung exemplifică această alocarea ineficientă prin construirea unor centrale solare masive în nordul Germaniei sau a unor centrale eoliene în locuri unde nu prea bate vântul.
     Concluzia noii propuneri pentru strategia energetică a Europei? Preţurile pentru energia electrică obţinută din surse regenerabile trebuie lăsate cât mai curând în voia forţelor pieţei libere.
     Dar nu este, oare, noua strategie prea bună ca să fie adevărată, iar adevăratul său scop să nu fie decât unul electoral?
     Pe fondul susţinerii publice tot mai slabe a energiilor regenerabile, chiar şi preşedintele Obama a uitat să amintească de încălzirea globală în „Proclamaţia cu ocazia Zilei Pământului” din 2012, în condiţiile în care administraţia sa a aruncat în vânt miliarde de dolari, ca urmare a unor falimente răsunătoare din sectorul energiei solare din SUA.
     Confruntaţi cu înmulţirea semnificativă a poziţiilor critice din mass-media faţă de teoria încălzirii globale antropice, poate că politicienii vor fi nevoiţi să accepte realitatea economică şi să renunţe la promovarea unor programe bazate doar pe teorii alarmiste, a căror legimitate a fost construită prin suprimarea dezbaterilor şi falsificarea datelor ştiinţifice.

You might also like More from author

Comments are closed.