BĂTAIE ÎNTRE CIOBANI, ÎN HUNEDOARA. UNUL A MURIT

Un cioban a murit, iar alţi trei au fost răniţi, în urma unei bătăi izbucnite între aceştia la o stână din zona Şaua Paltina, în Masivul Retezat, la faţa locului fiind necesară intervenţia jandarmilor montani şi a salvamontiştilor pentru salvarea victimelor care aveau nevoie de îngrijiri medicale, a informat sâmbătă Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.

În conflictul care a izbucnit vineri seara au fost implicaţi cinci ciobani, unul dintre ei, rănit mai uşor, reuşind să sune la numărul de urgenţă 112 pentru a cere ajutor.

Către zona în care se aflau ciobanii au pornit patru jandarmi montani din cadrul Postului Câmpu lui Neag, trei salvamontişti din cadrul formaţiunii Uricani, precum şi doi poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Uricani, după circa patru ore de urcuş aceştia reuşind să ajungă la locul solicitării, potrivit AGERPRRES.

„Jandarmii montani, poliţiştii şi salvamontiştii au ajuns în zona Şaua Paltina în jurul orei 23,00 şi au constatat că la conflict au participat cinci ciobani. Trei dintre aceştia erau răniţi şi li s-a acordat primul ajutor de către salvamontişti. Totodată s-a constatat că un alt cioban nu mai prezenta semne vitale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara, maior Nicolae Răducu.

Având în vedere faptele petrecute, spre zona Şaua Paltina au pornit apoi alţi cinci jandarmi montani şi 12 salvamontişti, care au avut misiunea de a transporta la baza muntelui pe cele trei persoane rănite. Doi dintre răniţi au fost duşi cu ajutorul unei tărgi speciale, au fost preluaţi de o ambulanţă şi transportaţi la spitalul din Lupeni. Tot acolo a ajuns şi cel de-al treilea rănit uşor, acesta fiind ajutat de jandarmii montani.

You might also like More from author

Comments are closed.