Barolo, regele vinurilor din Italia, produs de români

Barolo este definit “regele vinurilor” în Italia. Cei care cultivă acum viile de pe colinele din Langa, zona unde se produce Barolo (provincia Cuneo, Piemont) sunt acum zeci de mii de sezonieri şi navetişti din România, care sosesc la Cuneo cu zboruri low-cost. Câteva din poveştile românilor au fost publicate de revista Espresso, sub titlul: „Ora il Barolo lo fanno i romeni”.

 

Regele vinurilor din Italia, făcut de români

Alin Niculae nu s-a ocupat niciodată de o vie înainte de a ajunge în zona Langa. La Ploieşti a făcut liceul silvic, apoi a făcut munci ocazionale, dar nu o ducea bine. În 2001, la 20 de ani, a venit la mătuşa sa, Viorica, care lucrează ca îngrijitoare pe meleagurile vinurilor Barolo şi Barbaresco.

Alin acum curăţă via, adică îndepărtează frunzele şi desparte ciorchinii care sunt prea apro piaţi pentru ca soarele să ajungă la boabe. Aranjează aracii pentru ca via să crească drept. Împrăştie tratamente antiparazitare, chiar şi de 12 ori pe an. Şi culege strugurii: timp de cinci săptămâni, “cu mâna, am încercat cu o maşinărie, dar nu s-a adaptat”, culege unu sau doi ciorchini de struguri odată în coşuri printre rânduri, aşa cum s-a făcut dintotdeauna pe aceste coline, struguri care apoi ajung în containere de 500 de kg şi de aici ajung în pivniţele celor de la Ceretto, mari producători de Barolo, Dolcetto şi Arneis Blangé.

La ei a început ca sezonier din primele zile ale lui mai până la jumătatea lunii octombrie, fiindcă până la intrarea României în UEîn 2007 pentru a lucra în regulă te împiedicai de o serie de acte; angajat ca subordonat fix, la el a venit Geanina, s-au căsătorit, fiul lor se numeşte Gabriele. “În italiană, cu e final”, spune Alin, care de câteva zile a devenit şeful viilor Blangé, cu 40 de subordonaţi: “În România ai mei au încă o bucată de pământ cu porumb şi ceva animale, noi mergem de două ori pe an în vacanţă. însă intenţionăm să rămânem în Italia”.

Noi suntem latini

La fel ca el, marea majoritate a românilor au ajuns în grupuleţe în ultimii zece ani, aşa cum se întâmplă în cazul oricărei emigrări, mai întâi unul apoi, ca şi când ar fi legaţi de un fir, rudele, prietenii, vecinii. Sunt 137.000 de români înregistraţ i în Piemonte, 29.000 în provincia Cuneo, 4.800 numai pe colinele Langa şi Roero. Două mii dintre ei s-au împrăştiat în viile şi pivniţele în care se naşte “regele vinurilor”, opt-nouă sute sunt îngrijitori, restul zidari, faianţari, zugravi, dar tot mai puţini din cauza crizei din construcţii, şi muncitori în fabrici mecanice.

Acum când companiile low cost vând bilete Bucureşti şi Bacău la mai puţin de o sută de euro, au salvat şi fac să renască aeroportul Cuneo-Levaldigi: 96.000 de pasageri pe an, 43% din întreaga afacere. Nu sunt o comunitate organizată.

Macedonenii, celălalt grup chiar şi mai numeros decât ei, sunt organizaţi în cooperative autonome care lucrează cu ziua viile producătorilor mici şi foarte mici, şi de câteva luni au o companie proprie de autocare de la şi dinspre Skopje. Însă printre ei nu găseşti niciun român. “Cooperativă? Sună precum kolkhoz, amintiri urâte”, spune Vasile Carnaru, care lucrează în viile Arneis: “Şi apoi macedonenii sunt slavi, nu latini: pentru noi, un popor neprieten”. Până şi bisericile, ambele ortodoxe, sunt diferite şi distincte din punct de vedere fizic: pentru români Santa Caterina la Alba, pentru macedoneni San Michele Arcangelo la Neive, cedate în comodat de Dioceză.

Camusso

Acum este dificil să găseşti italieni printre rândurile cu viţă de vie. “Când îmi vorbeşte un amic despre nepotul său îl întreb: ştie să folosească şi sapa sau numai computerul?”, povesteşte Bruno Ceretto, care a angajat 80 de români, ficşi şi sezonieri, 30 cazaţi cu familiile şi la un preţ simbolic în şapte case cumpărate şi restructurate la Alba, Castellinaldo şi în mijlocul viilor vinului Barbaresco. “Sunt susţinuţi de o mare pasiune, de dorinţa de a învăţa şi de disponibilitate. Italienii? Eh, unii da, alţii mai puţin; dar dacă îmi fermentează vinul duminica ce fac, o chem pe Camusso?”.

Dacă puţini italieni educaţi învaţă să folosească sapa, românii procedează de jos în sus: precum Monica, sora lui Alin, care a început cu mâinile în pământ şi cu găleţile pentru curăţenie, apoi a studiat enologia şi engleza şiacum se ocupă de primirea în pivniţe, circa 6.000 de vizitatori pe an din jumătate de lume. Este logodită cu Dennis Panzeri, bucătar la restaurantul Piola din Alba.

(sursa: L’Espresso)

You might also like More from author

Comments are closed.