BĂRBAT STRIVIT DE TRACTOR, ÎN HARGHITA

Un bărbat  de 50 ani a murit  când se întorcea de la câmp, după ce tractorul pe care îl conducea, staţionat în poziţie înclinată pe marginea drumului, s-a pus în mişcare şi l-a prins sub el.

Bărbatul venea de la o parcelă agricolă, conducând tractorul pe un drum comunal dintre Lueta şi Băile Chirui şi se presupune că a auzit zgomote la motor, moment în care s-a oprit ca să vadă despre ce este vorba.

Acesta a oprit tractorul înclinat spre şanţul de la marginea drumului, motiv pentru care vehiculul s-a pus în mişcare şi l-a prins sub el.

La faţa locului a ajuns un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Harghita care nu a mai putut însă să facă nimic pentru a-i salva viaţa.

 

You might also like More from author

Comments are closed.