Bălțata românească scoate capul în lume

Rezultatele muncii lui Zoltan Haller, apreciate de zootehnistii din Europa.

haller
Un om bun, cu suflet mare, a ajuns să revoluționeze creșterea animalelor la poalele munților. Zootehnia nu mai este doar o simplă ramură agricolă. A ajuns acum la graniță dintre artă și știință exact, iar totul s-a produs nu doar cu ajutorul tehnologiei, ci și al priceperii celor care o practică în cel mai serios mod cu putință. Cine vrea să se convingă de lucrurile acestea este invitat la Harman, în județul Brașov.

Agricultura înseamnă transpirație și inspirație, iar Zoltan Haller a găsit dozajul perfect pentru aceste două “ingrediente”, astfel că bălțata românească nu mai este acum doar o simplă rasă de bovine, ci un motiv de mândrie pentru orice crescător de animale de la noi din țara.

“La Congresul Mondial de Simmental din Polonia, desfășurat în această perioadă, România, datorită Asociației Crescătorilor de Vaci Bălțata Românească de tip Simmental-Brașov, a fost primită că membru cu drepturi depline. Astfel, țara noastră se alătura celorlalte 24 de țări membre, fiind acceptată cu majoritatea absolută de către otit cei prezenți la congres”, a declarat Zoltan Haller, în exclusivitate pentru Agro-TV.ro. Acesta a fost prezent la întâlnirea din Polonia alături de Raul Bularca, amândoi considerând că rezultatul votului nu reprezintă altceva decât o excelentă notă obținută de zootehnia românească.

You might also like More from author

Comments are closed.