Avicola Braşov a vândut aproape 16.000 de tone de carne în 2013

puimici

Compania Avicola Braşov, controlată de proprietarul grupului Transavia, Ioan Popa, şi-a majorat anul trecut profitul brut cu 30%, ajungând la un câştig de 902.097 lei, pe fondul creşterii cifrei de afaceri cu 4,27%, până la 122,376 milioane de lei (27,2 milioane de euro).

Veniturile totale ale companiei s-au restrâns cu 2,9%, până la 119,47 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au scăzut cu 3,2%, până la 118,57 milioane de lei.

Potrivit unui raport de gestiune al administratorilor, adresat Bursei de Valori Bucureşti, compania, care îşi desfăşoară activitatea în şapte ferme, o staţie de incubaţie, o alta de sortat ouă şi un abator, a produs anul trecut 21,12 milioane de kilograme de carne de pui vii livrată la abator, 314.180 carne găini vii livrate la abator, 13,41 milioane de ouă de reproducţie (din care doar 12,15 milioane de ouă au fost livrate către incubat) şi 10,29 milioane de pui de o zi. În total, compania a vândut, în 2013, aproape 16.000 de tone de carne anul trecut. (Integral pe bizbrasov.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.