Avertisment ONU: prețurile alimentelor, tot mai mari și mai volatile

alimentedddRaportorul ONU pentru dreptul la alimentație, Olivier De Schutter, și-a exprimat marți temerea că urmează o perioadă a prețurilor alimentare ridicate și volatile care impun răspunsuri ‘mai energice’ din partea statelor, informează AFP, citat de AGERPRES.

Pentru De Schutter, intervievat de cotidianul Le Monde, crizele precum cea din 2008, declanșată de o explozie a prețurilor cerealelor, riscă să se repete cu atât mai mult cu cât ‘factorii structurali ai dezechilibrului persistă’, printre care ‘creșterea consumului de proteine animale și de agrocarburant’, precum și ‘incapacitatea noastră de a trata problema risipei’ în sistemele agroalimentare.

Făcând bilanțul celor două mandate ale sale, De Schutter estimează că ‘modelul agricol bazat pe îngrășăminte și pesticide și dependent de industrializarea împinsă tot mai departe a agriculturii este gata să-și dea sufletul’ și susține necesitatea unei ‘schimbări a direcției spre agroecologie’.

El critică Organizația Mondială a Comerțului (OMC), ‘singura (dintre marile organizații internaționale) care nu și-a schimbat orientarea spre recunoașterea necesității ca fiecare țară să-și asigure propria producție alimentară’.

‘OMC continuă să apere un sistem depășit, bazat pe diviziunea muncii și pe repartiția producțiilor agricole’, acuză el.

You might also like More from author

Comments are closed.