Avem CEA MAI MARE inflație din 2012! Mâncarea, lider la scumpiri!

Deprecierea leului, impactul secetei asupra preţurilor la legume precum şi creşterea tarifelor la energie, dar şi efectul de bază defavorabil, şi-au făcut simţită din plin influenţa în evoluţia preţurilor din luna august.

În raport cu luna anterioară, indicele preţurilor de consum a înregistrat o creştere cu 0,51%. Este a doua cea mai mare creştere de preţ lunară din 2012, după cea din febraurie, când am avut o majorare cu 0,6%.

În raport cu aceeaşi lună a anului trecut, creşterea preţurilor a fost de 3,88%, cea mai mare din acest an, potrivit datelor prezentate astăzi de Institutul Naţional de Statistică.

Cel mai mult s-au majorat preţurile la servicii, care au înregistrat un avans de 4,94% în termeni anuali. Acestea sunt urmate de cele la mărfuri nealimentare, cu un avans anual de 3,91% şi cele la mărfuri alimentare cu o creştere de 3,3%.

Raportat la luna anterioară, cel mai mult s-au scumpit însă preţurile la mărfuri alimentare, cu 0,67%, urmate de cele la mărfuri nealimentare, cu 0,54%, şi cele la servicii, cu 0,12%.

Cartofii s-au scumpit cu 9,4%

În categoria preţurilor alimentare, foarte mult s-au scumpit luna trecută faţă de iulie legumele şi conservele de legume. Într-o singură lună românii sunt forţaţi să suporte o majorare de 5,5% la legume, fasolea scumpindu-se cu 8,6%, iar cartofii cu 9,4%. Ouăle au înregistrat la rândul lor o creştere de preţ cu 4%.

La măfuri nealimentare, cea mai mare creştere a fost cea de la combustibili, care au înregistrat o majorare cu 2%.

În categoria serviciilor, cele de apă canal salubritate s-au scumpit cel mai mult în august faţă de iulie, cu 0,97%.

Pentru acest an, Banca Naţională a României (BNR) are o ţintă de inflaţie de 3% plus/minus un punct procentual. Cea mai recentă prognoză a BNR este de 3,2%.

You might also like More from author

Comments are closed.