Au fost identificate alimentele care întârzie îmbătrânirea creierului

Consumul de afine şi căpşune ar putea ajuta la prevenirea declinului mental apărut odată cu înaintarea în vârstă.
Consumul de căpşune şi fructe de pădure poate încetini procesul de îmbătrânire a creierului cu până la 2 ani şi jumătate, demonstrează un studiu realizat pe femei. Experţii cred că beneficiile provin din conţinutul ridicat de flavonoide (compuşi antioxidanţi care ne protejează împotriva unei game largi de boli), pe care îl deţin aceste fructe.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 121.700 de femei, cu vârste cuprinse între 30 şi 55 de ani şi care, începând cu 1976, au completat periodic chestionare legate de starea de sănătate şi stilul de viaţă. 

Între 1995 şi 2001, din 2 în 2 ani, participantelor care aveau peste 70 de ani li s-au evaluat funcţiile cognitive. În urma cercetărilor s-a constat că un consum moderat de afine şi căpşune încetineşte declinul cognitiv la femeile vârstnice. Mai mult, în cazul femeilor care au consumat cantităţi considerabile de asemenea fructe întârzierea declinului cognitiv a atins 2 ani şi jumătate.

Cercetătorii sunt de părere că stresul şi inflamaţiile contribuie la deteriorarea cognitivă, iar nivelul crescut de flavonoide are rolul de atenua aceste efecte. De asemenea, antioxidanţii au rolul de a neutraliza radicalii liberi, acei atomi care pot deteriora membranele celulelor şi ADN-ul.

„Cercertări suplimentare vor fi necesare pentru a putea concluziona dacă antioxidanţii din fructele de pădure sunt benefici creierului. Cu toate acestea, studii anterioare demonstrează că aportul de fructe ajută la reducerea riscului de apariţie a demenţei. Prin urmare, ar trebui să ne gândim la adoptarea unei diete sănătoase şi echilibrate”, a declarat dr. Eric Karran, de la Centrul de Cercetare pentru Alzheimer din Marea Britanie.

Sursa: Daily Mail

You might also like More from author

Comments are closed.