Asociația Română de Biomasă și Biogaz, reprezentată la Adunarea Generală a Asociației Europene de Biomasă

IliasÎn această săptămână, în cadrul Adunării Generale a Asociației Europene de Biomasă (AEBIOM), au avut loc alegeri pentru Consiliul de conducere. Pentru prima dată, printre cei 16 candidați din 14 țări, a fost și România, reprezentată de către Asociația Română de Biomasă și Biogaz și Președintele său,  Ilias Papageorgiadis.

În mesajul pe care l-a adresat membrilor,  Papageorgiadis a explicat avantajele României în sectorul Bioenergiei și a lansat ideea de a crea o platformă de colaborare în cadrul AEBIOM între toate țările din zona Europei de Sud – Est, “din Grecia și Cipru până în Moldova, Ucraina și Slovenia, cu România în centrul atenției”, ca punct de reper pentru această zonă. “Astfel, vom crea oportunități pentru membri noștri în cadrul mai multor piețe din zonă”. În plus, Președintele ARBIO a subliniat faptul că organizația pe care o conduce colaborează strâns cu Asociația Producătorilor de Peleți și Brichete din România. Alegerea Domnului Papageorgiadis în cadrul Consiliului de conducere AEBIOM confirmă aprobarea ideilor respective. Mandatul lui are o durată de 2 ani.

Asociația Europeană de Biomasă (AEBIOM) este organismul cel mai mare din Europa în sectorul Energiei Regenerabile, reprezentând aproximativ 500.000 de angajați, peste 60% din toată energia regenerabilă și 10% din totalul energiei produse în Uniunea Europeană. Biomasa este soluția ideală și pentru România, deoarece este singura tehnologie care transformă deșeurile și resturile în energie termică ieftină pe care o oferă populației, mii de locuri de muncă, un mediu înconjurător curat, independență energetică și zeci de alte avantaje de care țările europene beneficiează deja.

 

You might also like More from author

Comments are closed.