Asociaţia Crescătorilor de Vaci Bălţata Românească de tip Simmental – Braşov lansează programul naţional „Achiziţia de juninci gestante, cu valoare genetică ridicată”

vacilapteAsociaţia Crescătorilor de Vaci Bălţata Românească de tip Simmental, din Braşov, lansează programul naţional „Achiziţia de juninci gestante, cu valoare genetică ridicată”. 

Proiectul se adresează fermierilor care sunt membri ai Asociaţiei Bălţata Românească sau sunt înscrişi  în Registrul Genealogic al Raselor – atât Bălţata Românească, cât şi Holstein. Aceştia trebuie să aibă cel puţin 2 ani experienţă în creşterea bovinelor, respectiv minim 10 vaci de lapte şi să livreze laptele unui procesator, în baza unui contract cu o vechime de cel puţin 12 luni.

Datorită acestui proiect, fermierii vor putea să îşi mărească numărul de animale din ferme, cu juninci care au valoare genetică ridicată.

Achiziţia de juninci se realizează prin intermediul Asociaţiei Bălţata Românească, fiind necesar un avans de 10%. Banca Transilvania, prin Departamentul Agribusiness, susţine fermierii cu diferenţa de 90% din suma necesară, printr-un împrumut pe o perioadă de până la 4 ani. Rambursarea creditului se poate face inclusiv din veniturile obţinute prin vânzarea viţeilor cu origine cunoscută, prin intermediul Asociaţiei Bălţata Românească. Garanţia este reprezentată de animalele cumpărate şi de Fondul de Garantare.

Tot prin Departamentul Agribusiness al Băncii Transilvania pot fi obţinute de către fermieri finanţări pentru capitalul de lucru – pentru achiziţia de furaje, premix-uri sau pentru acoperirea unor cheltuieli curente (salarii, obligaţii bugetare etc.), precum şi pentru modernizarea fermei, prin achiziţii de utilaje. BT a acordat în 2013 peste 1.300 de credite agricole în întreaga ţară.

You might also like More from author

3 Comments

  1. Alina Amihaesei says

    buna ziua!
    Doresc sa achizitionez o vaca rasa BALTA ROMANEASCA. Sunt din judetul Neamt.
    Va rog sa mi comunicati daca puteti sa mi oferiti si care sunt conditiile si pretul?
    Sper intro colaborare frumoasa!

  2. Ion beleci says

    Buna ziua, sunt interesat de achizitia a minim 15 junici gestante din rasa baltata romaneasca tip simental, as vrea sa stiu care ar fi pretul. Va multumesc.

  3. Tiberiu says

    Buona seara sunt Tiberiu Bojan din judet Satu Mare ,as dori sa stiu cum functioneaza ,sa ACHITIONEZ 100 BUC.B.R ,ce prezuri aveti si care sunt condiitile, pentru ca nu sunt Fermier si nici nu am Animale pentru lucrez in Italia .
    Va Multumesc !

    CU STIMA SI RESPECT TIBERIU

Comments are closed.